David Popovici nu s-a putut abține și a reacționat imediat după ce l-a văzut pe Selly cum a plonjat în apă, într-o filmare pe care acesta a publicat-o pe rețelele de socializare.
Campionul olimpic s-a amuzat copios pe seama influencerului, iar comentariul pe care i l-a lăsat a fost pe placul internauților, care au venit cu replici pe măsură.
Selly, personaj celebru în mediul online, se află în această perioadă pe litoralul Mării Negre, unde pune la punct ultimele detalii pentru stațiunea pe care o deschide la jumătatea lunii iulie, dar și pentru festivalul de muzică pe care îl organizează în fiecare an.
Astfel, influencerul postează pe rețelele de socializare imagini care stârnesc amuzamentul urmăritorilor. Selly are deja și un plonjon „marcă înregistrată” în apă, prin care reușește, de fiecare dată, să își surprindă fanii.
Chiar dacă săritura în cap, în apă, nu îi prea iese, Selly nu se ferește și o repetă de fiecare dată când are ocazia, iar acest lucru l-a amuzat și pe David Popovici.
Campionul olimpic nu s-a putut abține și i-a lăsat și un comentariu la postarea pe care a făcut-o recent:
„Bă, da’ chiar aşa săritură, nene”, a scris David Popovici, la videoclipul pe care Selly l-a postat pe Instagram.
Comentariul lui David Popovici a fost pe placul fanilor, care s-au întrecut în glume în rubrica de comentarii.
Selly i-a răspuns imediat lui David Popovici, tot în glumă: „Dacă era ușor, putea toată lumea!”.
În rubrica de comentarii și-a făcut loc și Constantin Popovici, săritor în apă român specializat în săriturile de pe platformă, care s-a oferit să îi ofere câteva lecții lui Selly: „Te învăț eu o săritură frumoasă, Selly?”.