Vasluiul e în sferturile Cupei!** Hizo: „N-am avut emoții nici la 0-1! Până atunci trebuia să fie 3-0”

Vasluiul e în sferturile Cupei!** Hizo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat după victoria, cu scorul de 4-1, din meciul cu Dunărea Galați, că nu a avut emoții când oaspeții au deschis scorul, deoarece până în acel moment jucătorii săi au avut trei ocazii importante.

„Echipa s-a calificat, am reușit să odihnim niște jucători și am realizat ceea ce ne-am propus. Chiar și după 1-0 nu am avut niciun fel de emoții pentru că până atunci ar fi trebuit să avem 3-0. Neagu a ratat foatre mult dar se întâmplă și la case mai mari. Trebuie apreciate reziltatele echipei. Îmi pare rău ăcă a trebuit să folosesc unii jucători care și așa sunt epouizați după numeroasele partidde jucate până acum în toate competițiile”, a spus Hizo.

Antrenorul formației Dunărea Galați, Viorel Tănase, consideră meritată victoria vasluienilor, venită după un joc disputat, mai ales în prima repriză. „Am venit să respectăm competiția și zic că nu am făcut-o rău, mai ales în prima repriză. Mai mult, am avut șansa să ducem scorul la 2-0 și să sperăm la o calificare. Diferența este uriașă între cele două echipe din toate punctele de vedere și până la urmă a câștigat echipa mai bună. Au intrat jucători în a doua repriză cu reale calități, care au făcut diferența. Îmi felicit jucătorii și sincer voiam să văd cum ar fi decurs jocul dacă am fi avut 2-0. Jucătorii au dat totul pe teren. Le-am cerut să nu se uite la adversarul direct pentru că altfel se gândeau numai la schimbul de tricouri de după meci. Am creat și noi probleme și atunci când am condus am obligat adversarul să facă schimbări,. Ne-am jucat șansa”, a afirmat Tănase.

Echipa FC Vaslui s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-1), formația Dunărea Galați (Liga a II-a), în optimile competiției.

Golurile au fost marcate de Wesley ’38, Neagu ’55 și Adailton ’56, ’70 pentru FC Vaslui, respectiv Chelaru ’19 pentru Dunărea Galați.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…