Timișoara este a treia echipă calificată în semifinalele Cupei!**

Timișoara este a treia echipă calificată în semifinalele Cupei!**
  • Publicat:
  • Actualizat:







Bănățenii au muncit un meci întreg pentru a se impune în final în fața Gloriei, chiar dacă Bistrița a trimis în teren o echipă de start formată din multe rezerve. Poli a dominat partida în majoritatea timpului, însă golurile au venit abia în minutele 90 și 90+1, marcatorii fiind Magera și Alex Curtean. Sibianul este la prima sa reușită în tricoul Timișoarei. Meciul apatic putea avea chiar și alt deznodământ, dar bara transversală și portarul Pantilimon s-au opus la cele mai mari ocazii ale elevilor lui Neluțu Sabău.

După acest 2-0 cu Gloria Bistrița, Timișoara rămâne neînvinsă în mandatul lui Gabi Balint, este pe locul secund în campionat și tocmai s-a calificat în semifinalele Cupei României, acolo unde au mai ajuns ieri FC Vaslui și CFR Cluj, iar Dinamo și Rapid își dispută astă seară ultimul loc în careul de ași al competiției KO.

 

Timișoara: Pantilimon – Bădoi, Luchin, Nibombe, Latovlevic – Arm Karamian, Alexa, Borbely, Art Karamian – Bucur, Magera

Rezerve: Taborda, Vrsic, Rusic, Curtean, Abiodoun, Scutaru, Amuneke

Bistrița: Albuț – Miclăuș, Vagner, Ninu, Enescu – Roman, Dos Santos, Mureșan, Borbely – Negrean, Coroian

Rezerve: Țurcaș, Petre, Achim, Joao, Băjenaru, Hora, Silvășan

Vezi aici comentariul Live Text:

min. 1 – Balaj a fluierat începutul jocului.

min. 6 – Csaba Borbely reia cu capul în bara transversală, Bistrița a fost aproape de un start cu gol.

min. 14 – Alexa recuperează la centru, pasează pentru Bucur, atacantul încearcă să îl deschidă pe Magera în careu, dar este surprins în ofsaid.

min. 18 – Meciul nu are deloc ritm, este foarte încâlcit la centrul terenului și acțiunile ofensive deocamdată se blochează departe de cele două porți.

min. 19 – Dos Santos încearcă un șut surprinzător de la distanță, dar mingea trece la câțiva metri de poarta lui Pantilimon.

min. 22 – Gigel Bucur este lansat în adâncime, dar preia mingea cu mâna. Arbitrul Balaj îi arată cartonașul galben.

min. 25 – Arman Karamyan i-a pasat lui Magera la marginea careului, acesta a șutat puternic din poziție ideală, dar Albuț a fost pe direcția mingii și a respins în corner.

min. 26 – Vagner a fost avertizat, cartonaș galben.

min. 30 – Artiom Karamyan a bătut un corner în careu, Balazs Borbely a trimis cu capul, însă peste poarta Bistriței.

min. 36 – Dos Santos este avertizat cu un cartonaș galben pentru simulare.

min. 39 – Csaba Borbely îi ia fața unui fundaș timișorean, șutează din 16 metri, dar prinde Pantilimon.

min. 40 – Timișoara are un atac pozițional prelungit, dar apărarea Bistriței rezistă.

min. 42 – Gigel Bucur trimite o centrare la colțul lung, Arman Karamyan este la finalizare dar ratează cadrul porții.

min. 45 – Final de primă repriză.

min. 46 – Schimbare la Timișoara: iese Balazs Borbely și intră Alex Curtean. 

min. 46 – A început a doua repriză.

min. 47 – Curtean are un șut pe poartă la prima atingere de balon, însă scoate Albuț.

min 48 – Nibombe trimite cu capul, după o centrare din corner, dar mingea trece pe lângă poartă.

min. 53 – Timișoara a început repriza mai avansat, domină jocul, dar deocamdată steril.

min. 56 – Csaba Borbely trimite din nou o lovitură de cap, Pantilimon se întinde și de această dată și deviază în corner.

min. 57 – Schimbare la Gloria: iese Negrean, intră Achim.

min. 63 – Latovlevic trimite puternic din aut lateral până în careu la Magera, apărarea Bistriței respinge, Gloria încearcă un contraatac dar mingea rămâne în posesia timișorenilor.

min. 67 – A doua schimbare la Timișoara: iese Gigel Bucur și intră Kevin Amuneke.

min. 69 – Artiom Karamyan trimite o boltă de la 25 de metri, însă execuția este imprecisă și mingea iese în aut de poartă.

min. 73 – Schimbare la Gloria: Roman este înlocuit de Băjenaru.

min. 75 – Schimbare la Gloria: Csaba Borbely este înlocuit de Cristian Silvășan. Fostul atacant al Timișoarei este huiduit de fanii bănățeni la intrarea pe teren.

min. 77 – combinație în viteză între Enescu și Silvășan, ultimul scapă singur cu Pantilimon, iar portarul Timișoarei își salvează echipa cu o paradă decisivă.

min. 78 – Schimbare la Timișoara: iese Artiom Karamyan, intră Dejan Rusic.

min. 82 – Silvășan este lansat în spatele apărării timișorene, dar ratează finalizarea cu un semi-luft.

min. 84 – Amuneke șutează fără preluare din 14 metri, Albuț respinge lateral, Arman Karamyan încearcă să trimită pe poartă, dar goalkeeperul bistrițean respinge în corner.

min. 85 – Arman Karamyan execută cornerul, Rusic trimite cu capul din fața porții, balonul se scurge în aut.

min 90 – GOOOL  TIMIȘOARA! Magera pleacă lansat, șutează pe colțul lung din 15 metri, mingea lovește bara și apoi intră în poartă pentru 1-0!

min 90+1 – GOOOL  TIMIȘOARA! Alex Curtean a pătruns pe partea stângă și a șutat la colțul lung, similar cu șutul lui Magera de la primul gol. Calificarea este decisă, scor 2-0!

min. 90+3: Cristian Balaj fluieră finalul meciului, Timișoara se califică în semifinalele Cupei României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×