Tătărușanu surprinde după meciul istoric cu Dinamo: „Este posibil orice până la finalul sezonului, inclusiv să rămân la Steaua”

Redactor:
Robert ZANFIR
Tătărușanu surprinde după meciul istoric cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tătărușanu a încasat două goluri din partea marii rivale de la Dinamo, în prima manșă a semifinalei de Cupă (5-2). Cu titlul ca și acontat, Steaua este aproape și de finala Cupei României. Tătărușanu are parte de un final de sezon excelent în Ghencea și anunță, surprinzător, că până la finalul campionatului s-ar putea întâmpla orice, inclusiv să rămână în Ghencea

„Încă nu am semnat cu nimeni. Este posibil orice la finalul sezonului, inclusiv să rămân la Steaua. Voi alege ce e mai bine pentru mine și familia mea. Să vedem ce își dorește și Steaua”, a spus portarul Stelei.

Tătărușanu a fost dat ca și transferat la Fiorentina, inclusiv de presa din Italia. Contractul portarului cu Steaua expiră în această vară.

Steaua a învins joi seară, pe Arena Națională, cu scorul de 5-2 (4-1), pe Dinamo, într-un meci din prima manșă a semifinalelor Cupei României-Timișoreana.

Golurile au fost marcate de Latovlevici ’22, Varela ’39, Chipciu ’43, Tănase ’45+2, Keșeru ’76 pentru Steaua, respectiv Rotariu ’32, V. Lazăr ’53 pentru Dinamo.

Steaua București: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Ad. Popa (Iancu ’59), Stanciu (Keșeru ’46), Tănase – Chipciu (Piovaccari ’70). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Dinamo București: Bălgrădean – L. Rus, D. Grigore, Durimel (Ad. Popa II ’46), Grecu – Boubacar – V. Lazăr, Bărboianu (Filip ’74), Elton, D. Rotariu – Țucudean (Bilinski ’54). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: D. Grigore ’75, Grecu ’80.

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan, ajutat de asistenții Aurel Oniță și Vasile Marinescu și de asistenții suplimentari Dragoș Istrate și Marcel Bîrsan. Arbitru de rezervă a fost Sebastian Gheorghe, iar observatori Corneliu Fecioru și Dumitru Mihalache.

Partida s-a disputat cu acoperișul tras pe Arena Națională.

Înainte de începerea jocului, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Augustin Pax Deleanu, fost fotbalist al echipei Dinamo și component al primei reprezentative a României participante la Cupa Mondială din 1970, care a încetat din viață, joi dimineața, la vârsta de 69 de ani.

Suporterii dinamoviști au avut un banner care înfățișa un câine mitologic cu trei capete, însoțit de sloganul: „Nicio mitologie nu a cunoscut cât poate fi de tare puterea câinilor din Ștefan cel Mare” și au aprins zeci de torțe și petarde.

Fanii steliștii au format din cartoane care reprezintă culorile fundației Mihai Neșu numărul 22, cele două cifre încadrând trofeul Cupei României, cu sloganul: „Cupa este dorința ce astăzi contează”.

La meci au asistat aproximativ 50.000 de spectatori.

Jocul a fost întrerupt aproximativ de un minut, la scurt timp după start, din cauza fumigenelor aruncate pe teren de fanii dinamoviști.

După ce a fost înlocuit cu Filip, în minutul 74, Ștefan Bărboianu a urcat în tribună, alăturându-se fanilor dinamoviști.

Returul semifinalei dintre Steaua și Dinamo va avea loc în data de 17 aprilie.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Obligatoriu pentru toți proprietarii de animale. Regulile UE nu pot fi încălcate
Obligatoriu pentru toți proprietarii de animale. Regulile UE nu pot fi încălcate
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…