Super interviu Geraldo Alves:** „Iei bani, trebuie să suporți și criticile patronului!” Cum e să lucrezi cu Mourinho

Redactor:
Nicu Bădescu
Super interviu Geraldo Alves:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Colegii vorbesc despre el că ar fi unul dintre cei mai
inteligenți fotbaliști cu care au lucrat. Asta se vede și pe teren,
unde plasamentul și intuiția extraordinară l-au propulsat deja în
topul celor mai populari steliști. Geraldo Alves, căci despre el
vorbim, impresionează și mai tare în afara terenului. Se vede că
are stil, prestanță.

Geraldo, povestește-ne cum a început aventura ta în
fotbal…

Eu m-am născut la Varzim, destul de aproape de Porto. Familia mea
nu era una bogată, ba dimpotrivă, eram săraci. Eu am ajuns să joc
fotbal pe la șapte ani, m-a dus tata, pentru că și el a fost
fotbalist, iar apoi s-a apucat de antrenorat.

Toți bărbații din familia ta joacă fotbal? Pentru că te
cunoaștem deja pe tine și pe Bruno…

(Râde) Cam așa ceva. Pe lângă Bruno, pe care-l cunoaște toată
lumea, mai am un frate, de 18 ani, care este și el fotbalist.
Suntem trei băieți, toți fotbaliști.

Lumea te apreciază pentru tehnica ta. Ai fost de la bun
început apărător?

Eu am început fotbalul ca mijlocaș ofensiv și așa am jucat până la
seniori. Când am ajuns la Benfica, Mourinho mă juca tot ca
mijlocaș. Abia după ce a plecat el am ajuns fundaș. Cel mai bun an
al meu a fost cel petrecut la AEK Atena. Culmea, atunci am jucat
fundaș stânga și am avut evoluții de care sunt foarte mândru.

Totuși, ai fost adus la Steaua pentru a evolua în centrul
apărării…

Aici, la Steaua, Pițurcă m-a adus ca să joc în centru. Mi-a zis
încă de la negocieri ce planuri are cu mine.

„Și
rezervele îl plăceau pe Mourinho”

Apropo de Mourinho, că ai pomenit mai devreme de el, cum
era pe vremea aceea?

Mourinho e un antrenor incredibil, e foarte simplu să lucrezi cu
el. Îți dă mare încredere ca jucător. Deși la Benfica era la
începutul carierei, era „The special one” de atunci, toți jucătorii
îl iubeau. Imaginați-vă ce înseamnă să se lupte pentru tine, ca
antrenor, chiar și jucătorii care nu prindeau nici măcar
lotul.

Povestește o întâmplare specială cu el…

Odată, înaintea unui meci cu Sporting, un fel de Steaua – Dinamo în
România, conducerea voia să-l dea afară. Ne‑am dus toți jucătorii
din lot la președinte și l-am susținut pe Mourinho. Meciul l-am
câștigat apoi cu 3-0, fără drept de apel.

Să revenim la România. Probabil ai observat cum e Gigi
Becali, ce obiceiuri are. Cum ți se pare?

Cu Gigi Becali nu am vorbit personal. A venit în vestiar de câteva
ori, ne-a spus ce avea pe suflet și atât. E normal să fie
nemulțumit pentru că e patronul echipei, bagă bani mulți, vrea
rezultate.

„Iei
bani. Trebuie să suporți și criticile
patronului”

Cum te simți când ești criticat tocmai de patron, cum li
s-a întâmplat unora dintre colegii tăi?

Ca jucător e greu să auzi așa ceva, să fii criticat. Dar ești
profesionist, iei bani pentru asta, trebuie să te obișnuiești. Toți
fotbaliștii ar trebui să aibă această mentalitate. Acum, ce trebuia
să facem luni, când am jucat cu Rapidul și tot stadionul ne
înjura?

Ce adversar te-a impresionat până acum în Liga I?

Chiar dacă n-am jucat contra lui, îmi place foarte mult Traore.
L-am urmărit atent și, mai ales în meciurile din Champions League,
a arătat că e foarte bun. Dar cel mai mult îmi place Bogdan Stancu,
e cel mai bun fotbalist din campionat.

Deși cuplul de fundași centrali s-a schimbat des, tu ai
rămas mereu acolo. Cum te‑ai înțeles cu perechile
tale?

Când am jucat cu Abrudan, ne-am înțeles foarte bine, dar
rezultatele nu au apărut. Galamaz a fost campion în România, e un
lider pe teren, vorbește mult. Gardoș, în schimb, e tânăr, are mari
perspective. E puternic și va fi un jucător important pentru
naționala voastră. Plus că-l avem și pe Martinovic, care a intrat
foarte bine după atâta timp. În concluzie, avem niște fundași
foarte buni.

Care crezi că e cea mai importantă adversară a voastră în
campionat?

Cu tot respectul pentru adversari, dar i-am urmărit atent, chiar
suntem cei mai buni din campionat. Steaua e principala
contracanditată a ei însăși, noi suntem cea mai mare problemă.
Restul chiar nu contează. Poate doar Oțelul, mi s-a părut o echipă
serioasă.

Cum te simți ca jucător când ai atâția antrenori într‑un timp
foarte scurt?

Eu nu am văzut în toată cariera mea așa ceva. E foarte greu să
schimbi patru antrenori în câteva luni, pentru că fiecare vrea
mereu altceva, e dificil să te adaptezi. Domnului Lăcătuș îi e
foarte greu, pentru că de când a venit am avut meciuri într-una, nu
a apucat să-și impună stilul, ideile. Face ce poate în această
perioadă.

Sprijină campania
„Marchez pentru tine!”

Aseară, Geraldo s-a întâlnit la marginea terenului 6, cel pe care
se antrenează de obicei echipa lui Lăcătuș, cu Robert Gavrilă.
Puștiul de la Academia Stelei a fost ales de ProSport pentru a
reprezenta echipa din Ghencea în cadrul campaniei „Marchez pentru
tine” la meciul din Cupă cu Rapid. Fan Real Madrid, puștiul Stelei
are doi idoli, culmea, ambii atacanți: Cristiano Ronaldo și Bogdan
Stancu. La cei 13 ani, puștiul care este crescut în Ferentari
explică care e visul lui. „Eu joc fotbal de mic și aș vrea să ajung
cineva cunoscut. Sincer, vreau să câștig mulți bani, să nu mai duc
grija lor. Aceasta e motivația mea”, spune sincer Robert.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…