Cristi Săpunaru, fundașul Rapidului, a dat vestea cea tristă după eliminarea cu Hermannstadt, scor 1-2, din semifinalele Cupei României.
Veteranul din defensiva giuleșteană ar fi vrut să se retragă cu un trofeu, dar a ratat această oportunitate.
Rapid București, echipa patronată de Dan Șucu, a pierdut cu Hermannstadt, scor 1-2, în semifinalele Cupei României.
Eliminarea din competiție a produs un adevărat haos, iar Marius Șumudică i-a anunțat pe ultrași că demisionează.
„Vă mulțumesc frumos pentru tot ce ați făcut pentru echipă. Ați fost senzaționali. Ascultați-mă până la capăt. Ați fost senzaționali, este greșeala mea.
Din momentul de față eu nu mai sunt antrenorul Rapidului. Vă urez baftă în continuare! Eu îmi cer scuze, ca antrenor!
Este vina mea, mi-o asum! O să vină alt antrenor care poate o să facă mai mult ca mine!”, a spus antrenorul Rapidului.
Ulterior, Marius Șumudică a avut o ședință cu acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu și a decis să rămână în Giulești.
Cristi Săpunaru, fundașul Rapidului, s-a urcat în autocarul echipei și le-a dat colegilor săi vestea cea tristă.
„Îmi doream să mă retrag cu un trofeu… L-am câștigat și de data asta. Îmi doream și eu… Acum pot să plec, e gata!”, a spus Săpunaru, afectat.
Fotbalistul lui Marius Șumudică a rămas apoi singur în autocar, vizibil dezamăgit de eliminarea din competiție, informează GSP.
Fostul căpitan al Rapidului a ajuns pe banca de rezerve. Fundașul nu a mai jucat de la meciul cu Hermannstadt, scor 1-0, din noiembrie 2024.
Nu mai putem! N-au atitudine, n-au nimic. N-au tras la poartă tot meciul. Când jucai tu pe teren… Nici măcar un pic de răutate. Nimic, nimic… Intră pe teren, te vrem pe tine. Nu-i asculta pe ăștia să te retragi”, i-au transmis ultrașii.
Rapid București, ultima clasată din play-off, a anunțat că Marius Șumudică va continua la echipa lui Dan Șucu.
„Marius Șumudică este antrenorul Rapidului! Acționarii clubului Rapid, Dan Șucu și Victor Angelescu, împreună cu antrenorul Marius Șumudică, s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre situația actuală a echipei și despre șansele de îndeplinire a ultimului obiectiv al sezonului.
Din perspectiva conducerii, Marius Șumudică are un contract valabil, pe care trebuie să-l ducă la bun sfârșit, mai ales cât timp mai există șanse matematice de calificare în cupele europene.
Eliminarea din Cupa României ne-a răpit posibilitatea de a cuceri un trofeu în acest sezon, însă mai sunt cinci etape de disputat în Superligă, iar locul 4 ne-ar putea readuce în Europa după o absență de 13 ani. Este momentul să strângem rândurile și să luptăm până la capăt!”, a anunțat Rapid.