Se lasă de antrenorat!

Redactor:
Mihai Andries
Se lasă de antrenorat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lăcătuș pare decis să plece din România după finala de Cupă de
mâine. Tehnicianul Vasluiului e aproape convins să părăsească țara
pentru a locui în Spania, luând în calcul chiar și renunțarea la
antrenorat!

ProSport a scris săptămâna trecută că Marius Lăcătuș se gândește
foarte serios să se stabilească în Spania, la Oviedo, acolo unde a
jucat timp de două sezoane după Revoluție. Până acum, antrenorul
Vasluiului a evitat să vorbească pe marginea acestui subiect din
dorința de a nu-i afecta în vreun fel pe jucătorii săi. Acum,
recunoaște în premieră că ar vrea să plece din țară chiar
definitiv! Explicația e simplă: viitorul copilului său.

Mai mult, tehnicianul susține că este posibil să se lase de
antrenorat, dacă nu își va găsi o echipă în Spania. „Plecarea mea
nu are nicio legătură cu fotbalul, pentru că la Vaslui a fost și
este foarte bine”, a declarat ieri fosta glorie a Stelei la Sport
Total FM.

RENUNȚĂ‚ LA FOTBAL PENTRU FAMILIE

Marius Lăcătuș nu exclude ca în Spania să se lase de antrenorat,
preferând să stea lângă familie. „Este posibil să renunț la cariera
de antrenor, de ce nu?! Cele mai bune momente sunt alături de
familie, în timp ce în fotbal rezultatele se uită repede”, a
mărturisit Lăcătuș. „Nu întotdeauna ești la fel de respectat pentru
ce ai făcut în sportul românesc”, a încheiat fosta glorie a
Stelei.

Viața va merge înainte și cu și fără Marius Lăcătuș la Vaslui,
Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

15 meciuri consecutive fără
înfrângere!

Clujenii nu au mai pierdut în Cupa României de peste trei ani și
jumătate, timp în care au jucat 15 partide. Președintele Iuliu
Mureșan îi avertizează pe vasluieni că această serie va continua.
„Am unele emoții, deoarece dăm piept cu o formație foarte
puternică, probabil cea cu care ne vom bate anul viitor la titlu.
Îi simt pe jucători motivați, vor și ei să încheie sezonul cu un
trofeu și să primească prima pentru câștigarea Cupei României.
Dorim ca joi seara să sărbătorim în Gruia câștigarea eventului
alături de suporteri”, a spus Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…