REPORTAJ | „Campioana unei mari nepăsări”. Pulsul Craiovei în ziua ultimului meci pe „Oblemenco”

Reporterii ProSport au simțit impasibilitatea și nepăsarea craiovenilor pentru echipa din Liga I, la ultimul meci de pe stadionul "Ion Oblemenco"
REPORTAJ | "Campioana unei mari nepăsări". Pulsul Craiovei în ziua ultimului meci pe "Oblemenco"

Reporterii ProSport au simțit impasibilitatea și nepăsarea craiovenilor pentru echipa din Liga I, la ultimul meci de pe stadionul „Ion Oblemenco”: CSU – Steaua (ora 20:30, ProTV), partidă din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României

  • CSU Craiova nu reușește să atragă dragostea fanilor așa cum făcea Craiova Maxima

Craiova nu a mai fost un oraș vesel într-o zi de meci de ani buni. Decenii la rând orașul a trăit din bucuriile oferite de Oblemenco, Balaci, Cămătaru sau Negrilă. Bordeaux, Fiorentina și Kaiserslautern erau printre cele mai cunoscute echipe care plecau lovite de ceea ce se numea „Craiova Maxima”. Acum, lumea e împărțită. Puțini mai au energie să se implice emoțional într-un fenomen care în ultimii ani le-a făcut mai mult rău. Nici măcar Steaua nu reușește să trezească un colos adormit și debusolat care trebuie să aleagă între șase litere: CSU sau FCU. Unii s-au dat cu municipalitatea, alții cred că spiritul adevăratei echipei mai există în actele din biroul lui Adrian Mititelu.

NIcio mașină de poliție în plus, niciun grup de suporteri, niciun afiș pe stradă

Lăsând la o parte treburile care țin mai mult de tribunal, cuprindem cu privirea străzile din Craiova. E ziua meciului cu Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României, ultima partidă de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Momentul perfect pentru un exercițiu. Preț de câteva minute încerăm să privim realitatea din perspectiva unor oameni pentru care fotbalul e doar acel sport în care niște băieți cu jambiere aleargă după o minge. Nu e sportul care generează pasiuni nebănuite.

Odată schimbată perspectiva, CSU dispare din peisaj. Lumea se învârte în toate direcțiile. Domni nici prea tineri nici prea bătrâni cară genți grele pe umăr sau sacoșe colorate. Părinții își iau copiii de la școală și bunici cu o mie de griji în spate își odihnesc oscioarele pe băncile din stațiile de autobuz. Aglomerația din oraș spune doar că s-a terminat programul de muncă și puțini mai au chef să trebăluiască pe străzi, pe o vreme decupată din romanele lui Gabriel Garcia Marquez. Nimic din oraș nu anunță că la ora 20:30 CSU Craiova joacă împotriva Stelei. Nicio mașină de poliție în plus. Niciun grup de suporteri. Niciun afiș pe stradă care să anunțe meciul. Lumea parcă a uitat ceea ce în urmă cu 30 de ani pentru mulți era „o stare de spirit”, după cum spune Sorin Cârțu, actualul director tehnic al CSU. 

„Aveți emoții?”

Tabloul de pe străzi rămâne în urmă și pornim în goana după noi tușe. Căutăm să intrăm în febra meciului chiar la stadion. Oare o fi febră!? Poate da. Poate nu. Și pătrundem. Pavel Badea vorbește cu Rodion Cămătaru. Așteaptă o întâlnire cu reporterii. „Aveți emoții?”, vine întrebarea unui jurnalist. Ridică din umeri, ușor impasibili, și reacția lor te face să te întrebi dacă nu cumva informația că se demolează stadionul „Ion Oblemenco” e falsă. Nu este! Doar că o ușoară senzație de saturație se simte și în comportamentul lor. Odată vedete ale unei echipe iubite de un oraș întreg, acum sunt imaginile unui club care a apărut controversat, cu banii unei Primării care nu a ezitat să folosească o echipă-simbol ca pe o mașinărie electorală. Dovadă stau afișele de culoare roșie chiar în mijlocul unei baze sportive care tot timpul a avut doar două culori: alb și albastru.

Semafoarele, cele mai colorate obiecte într-o zi gri

Poate e prea devreme? Poate că trepidațiile de altădată vor fi declanșate abia când vor ieși protagoniștii la încălzire? Ieșim înapoi pe străzi. Traficul e mai fluid. Semafoarele sunt cele mai colorate obiecte într-o zi gri, în care nu s-au depășit 2 grade Celsius. Lăsarea serii anunță și scăderea temperaturii. Majoritatea oamenilor au ajuns în case și puțini mai sunt cei care o iau spre stadion. Nu se cântă. Nu se strigă. Nu se întâmplă nimic. Nimic. Chiar nimic. Toți așteaptă, fără să facă niciun efort, renașterea uneia dintre cele mai iubite echipe din istoria fotbalului românesc. Și așteaptă. Așteaptă. Așteaptă.

Fotografii: Bogdan Iordache

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro