Niculae, omul meciului de la Mediaș:** „Bonetti ne-a ridicat moralul, dar mai avem de lucrat! National Arena va fi plin de dinamoviști la finală”

Declarat omul meciului cu Gaz Metan, atacantul dinamovist Marius Niculae este încrezător că Dario Bonetti va reuși să refacă psihicul echipei, în perspectiva finalului de sezon, în care se vor lupta pentru titlu și pentru trofeul Cupei României. "Am suferit foarte mult pentru această calificare, am muncit foarte mult, dar totul e bine când se termină cu bine. Ultimele două finale pe care le-am jucat au fost câștigate de mine, sper să fie așa și cu Rapid. Bonetti ne-a ridicat moralul, nu putea să facă foarte multe. Acum avem tot timpul să reglăm ce e de reglat. Cu siguranță finala de pe National Arena va fi una foarte frumoasă, cu stadionul arhiplin. Vom avea mulți suporteri acolo, pe Ștefan cel Mare ei sunt nemulțumiți de condiții. Trebuie să lucrăm la psihic, pentru că fizic stăm bine și doar asta ne mai trebuie ca să redevenim cei din prima parte a sezonului", a spus Niculae la Sport.ro.
Niculae, omul meciului de la Mediaș:** "Bonetti ne-a ridicat moralul, dar mai avem de lucrat! National Arena va fi plin de dinamoviști la finală"

Declarat omul meciului cu Gaz Metan, atacantul dinamovist Marius Niculae este încrezător că Dario Bonetti va reuși să refacă psihicul echipei, în perspectiva finalului de sezon, în care se vor lupta pentru titlu și pentru trofeul Cupei României.

„Am suferit foarte mult pentru această calificare, am muncit foarte mult, dar totul e bine când se termină cu bine. Ultimele două finale pe care le-am jucat au fost câștigate de mine, sper să fie așa și cu Rapid. Bonetti ne-a ridicat moralul, nu putea să facă foarte multe. Acum avem tot timpul să reglăm ce e de reglat. Cu siguranță finala de pe National Arena va fi una foarte frumoasă, cu stadionul arhiplin. Vom avea mulți suporteri acolo, pe Ștefan cel Mare ei sunt nemulțumiți de condiții. Trebuie să lucrăm la psihic, pentru că fizic stăm bine și doar asta ne mai trebuie ca să redevenim cei din prima parte a sezonului”,
a spus Niculae la Sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro