Nae Manea e optimist: „Cu un culoar favorabil putem ajunge și în finală!”

Tehnicianul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Unirea Urziceni, din optimile de finală ale Cupei României, că este posibil ca formația sa să ajungă până în finala competiției, dacă va beneficia de un culoar favorabil. "Mă bucură victoria, pentru că Gloria nu mai câștigase de mult și pentru moralul jucătorilor e bine. Dar mă bucură și calificarea, pentru că eu țin foarte mult la această competiție. Cine știe, poate cu un culoar favorabil putem ajunge și în finală. Sunt mulțumit de angajamentul jucătorilor, au căutat să respecte ce am pregătit pentru acest meci. Repriza a doua a fost foarte bună, am dominat, am avut ocazii... Mă declar mulțumit până acum, mai ales că a fost timpul scurt. Le-am zis jucătorilor să aibă răbdare, că de dat gol vor da, important era să nu primim", a spus Manea.
Nae Manea e optimist: "Cu un culoar favorabil putem ajunge și în finală!"

Tehnicianul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat,
miercuri, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Unirea
Urziceni, din optimile de finală ale Cupei României, că este
posibil ca formația sa să ajungă până în finala competiției, dacă
va beneficia de un culoar favorabil.

„Mă bucură victoria, pentru că Gloria nu mai câștigase
de mult și pentru moralul jucătorilor e bine. Dar mă bucură și
calificarea, pentru că eu țin foarte mult la această competiție.
Cine știe, poate cu un culoar favorabil putem ajunge și în finală.
Sunt mulțumit de angajamentul jucătorilor, au căutat să respecte ce
am pregătit pentru acest meci. Repriza a doua a fost foarte bună,
am dominat, am avut ocazii… Mă declar mulțumit până acum, mai
ales că a fost timpul scurt. Le-am zis jucătorilor să aibă răbdare,
că de dat gol vor da, important era să nu primim”,
a spus
Manea.

Tehnicianul a menționat că frații Moraes, dintre care Bruno
(autorul golului) a fost desemnat jucătorul meciului, au evoluat cu
infiltrații. „Frații Moraes au evoluat cu infiltrații, dar
și-au dorit foarte mult să joace. I-am și zis lui Bruno că presimt
că va marca. E un jucător la fel de bun ca fratele lui. N-am nicio
preferință pentru următorul adversar în Cupă. Cine-o fi, nu mai să
vină aici”,
a adăugat Manea.

Nicolae Manea a precizat că pentru Gloria Bistrița urmează un
meci foarte dificil, cu Steaua, în etapa a XIII-a a Ligii I.
„Urmează un joc foarte greu cu Steaua și trebuie să facem
tot posibilul ca să câștigăm dacă putem. Avem nevoie de puncte, dar
jucăm totuși cu Steaua, nu putem să ne hazardăm. Sper să avem o
evoluție poate și mai bună
„, a afrmat el.

Echipa Gloria Bistrița s-a calificat în sferturile de finală ale
Cupei României, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu
scorul de 1-0 (0-0), formația Unirea Urziceni, în optimile
competiției.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Bruno Moraes, în minutul
67.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro