Mureșan vrea surpriza de la Paulo Sergio:** „Mai putem spera la titlu! Și noi am avut 13 puncte avans și am fost ajunși, deci se poate”

Chiar dacă CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României după succesul cu 2-0 obținut în fața revelației FC Botoșani, patronul Arpad Paszkany s-a declarat nemulțumit de prestația echipei. Totuși, președintele Iuliu Mureșan își păstrează încrederea la cote ridicate și anunță că pretențiile la titlu ale clujenilor sunt încă vii după instalarea pe banca tehnică a portughezului Paulo Sergio. "E un meci în care jucătorii nu se concentrează și se întâmplă așa ceva. Important e rezultatul. Rezultatul trebuie să ne mulțumească, pentru că a fost un meci de Cupă, iar aici se întâmplă surprize. E o partidă importantă pentru că am mers mai departe, în sferturi, și țintim Cupa României. De mâine, Paulo Sergio va prelua frâiele echipei și așteptăm ca jocul echipei să fie mai bun. Vrem să începem să avem rezultate și să legăm victorii. Iar pe plan european, vrem în primăvara europeană, în Champions League, pentru că se poate. Și din punctual meu de vedere mai putem spera și la titlu, șanse mai există. Noi înșine am avut cândva 13 puncte avans față de echipa de pe locul 2, dar am fost ajunși, așa că în fotbal se poate întâmpla orice. M-am bucurat pentru Deac, a revenit cu succes și s-a văzut. Mai avem și alți jucători, Rui Pedro, care a intrat bine în teren, Bastos, Kapetanos, dar și alții", a declarat Mureșan.
Mureșan vrea surpriza de la Paulo Sergio:** "Mai putem spera la titlu! Și noi am avut 13 puncte avans și am fost ajunși, deci se poate"

Chiar dacă CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României după succesul cu 2-0 obținut în fața revelației FC Botoșani, patronul Arpad Paszkany s-a declarat nemulțumit de prestația echipei. Totuși, președintele Iuliu Mureșan își păstrează încrederea la cote ridicate și anunță că pretențiile la titlu ale clujenilor sunt încă vii după instalarea pe banca tehnică a portughezului Paulo Sergio.

„E un meci în care jucătorii nu se concentrează și se întâmplă așa ceva. Important e rezultatul. Rezultatul trebuie să ne mulțumească, pentru că a fost un meci de Cupă, iar aici se întâmplă surprize. E o partidă importantă pentru că am mers mai departe, în sferturi, și țintim Cupa României.

De mâine, Paulo Sergio va prelua frâiele echipei și așteptăm ca jocul echipei să fie mai bun. Vrem să începem să avem rezultate și să legăm victorii. Iar pe plan european, vrem în primăvara europeană, în Champions League, pentru că se poate. Și din punctul meu de vedere mai putem spera și la titlu, șanse mai există.

Noi înșine am avut cândva 13 puncte avans față de echipa de pe locul 2, dar am fost ajunși, așa că în fotbal se poate întâmpla orice. M-am bucurat pentru Deac, a revenit cu succes și s-a văzut. Mai avem și alți jucători, Rui Pedro, care a intrat bine în teren, Bastos, Kapetanos, dar și alții”, a declarat Mureșan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro