Mureșan: „Nu am negociat niciodată cu Dan Petrescu, suntem mulțumiți de Cîrțu”

În ultimii ani Cupa României a fost câștigată de trei ori de CFR, iar astăzi trupa lui Cârțu s-a calificat în sferturile competiției după ce a învins cu 2-0 oe FCM Târgu Mureș. Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, se gândește deja la meciul din campionat cu Oțelul, despre care spune că merită primul loc în Liga I. "Am considerat că în aceată fază te poți califica și fără a folosi cel mai buni jucători. Probabil că așa au gândit și cei de la FCM Târgu Mureș, au griji mult mai mari în campionat. Cupa este un obiectiv important pentru noi, ne dorim să câștigăm acest trofeu și pentru a patra oară. Oțelul este o echipă bună și sper să reușim un meci bun. În mod sigur Oțelul este o candidată la titlu, dar dacă o să câștigăm noi meciul cu ei lucrurile se vor schimba lucrurile. Eu cred că CFR își va reveni pe final de sezon și sper să obținem cât mai multe victorii până la pauză de iarnă. Nu am negociat niciodată cu Dan Petrescu, suntem mulțumiți de Cîrțu și nu avem niciun motiv să ne gândim la schimbarea antrenorului.", a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro
Mureșan: "Nu am negociat niciodată cu Dan Petrescu, suntem mulțumiți de Cîrțu"

În ultimii ani Cupa României a fost câștigată de trei ori de
CFR, iar astăzi trupa lui Cârțu s-a calificat în sferturile
competiției după ce a învins cu 2-0 oe FCM Târgu Mureș.

Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, se gândește deja la meciul
din campionat cu Oțelul, despre care spune că merită primul loc în
Liga I.

„Am considerat că în aceată fază te poți califica și
fără a folosi cel mai buni jucători. Probabil că așa au gândit și
cei de la FCM Târgu Mureș, au griji mult mai mari în campionat.
Cupa este un obiectiv important pentru noi, ne dorim să câștigăm
acest trofeu și pentru a patra oară. Oțelul este o echipă bună și
sper să reușim un meci bun. În mod sigur Oțelul este o candidată la
titlu, dar dacă o să câștigăm noi meciul cu ei lucrurile se vor
schimba lucrurile. Eu cred că CFR își va reveni pe final de sezon
și sper să obținem cât mai multe victorii până la pauză de iarnă.
Nu am negociat niciodată cu Dan Petrescu, suntem mulțumiți de Cîrțu
și nu avem niciun motiv să ne gândim la schimbarea
antrenorului.”
, a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro