Mureșan: „Cîrtu are un temperament vulcanic. Până acum l-am ținut foarte bine sub control” :)

Eliminarea din Cupă a încins serios spiritele în rândul clujenilor, iar Cîrțu a răbufnit la final. La câteva secunde după ultimul fluier, brigada de arbitri s-a grăbit să părăsească terenul. În acel moment, Sorin Cîrțu a făcut un sprint de câțiva zeci de metri până în gura tunelului de intrare la vestiare, unde abia intraseră arbitri. Trei oameni de ordine au sărit să-l potolească pe Cîrțu, care se îndrepta nervos spre Balaj. "Băi, de ce ieși înaintea echipelor? Ți-e rușine?", l-a întrebat Cîrțu pe central printre câteva înjurături. "I-am spus să stea în teren până ies echipele, dar probabil că nu putea să suporte fluierăturile. Dacă se băteau jucătorii pe teren, el ce făcea?", a fost explicația lui Cîrțu. Președintele CFR-ului a comentat meciul de ieri, precum si comportamentul lui Sorin Cîrțu. "Nu pot să spun că a fost un arbitraj cu premeditarea, dar a fost un arbitraj care ne-a dezavantajat clar. Am ratat foarte mult, au fost multe ocazii. Cîrtu are un temperament vulcanic. Până acum l-am ținut foarte bine sub control. E un antrenor bun și cu mare experiență. Există echipe care 7-8 lovituri de la 11, altora li s-au refuzat 3-4. Se face diferență și din fluier, din păcate. Este greu să ajungem Oțelul, dar nu imposibil. Mai sunt foarte multe etape", a spus Iuliu Mureșan la Dolce Sport.
Mureșan: "Cîrtu are un temperament vulcanic. Până acum l-am ținut foarte bine sub control" :)

Eliminarea din Cupă a încins serios spiritele în rândul
clujenilor, iar Cîrțu a răbufnit la final. La câteva secunde după
ultimul fluier, brigada de arbitri s-a grăbit să părăsească
terenul. În acel moment, Sorin Cîrțu a făcut un sprint de câțiva
zeci de metri până în gura tunelului de intrare la vestiare, unde
abia intraseră arbitri. Trei oameni de ordine au sărit să-l
potolească pe Cîrțu, care se îndrepta nervos spre Balaj. „Băi, de
ce ieși înaintea echipelor? Ți-e rușine?”, l-a întrebat Cîrțu pe
central printre câteva înjurături. „I-am spus să stea în teren până
ies echipele, dar probabil că nu putea să suporte fluierăturile.
Dacă se băteau jucătorii pe teren, el ce făcea?”, a fost explicația
lui Cîrțu.

Președintele CFR-ului a comentat meciul de ieri, precum si
comportamentul lui Sorin Cîrțu.

„Nu pot să spun că a fost un arbitraj cu premeditarea, dar
a fost un arbitraj care ne-a dezavantajat clar. Am ratat foarte
mult, au fost multe ocazii. Cîrtu are un temperament vulcanic.
Până acum l-am ținut foarte bine sub control. E un antrenor bun și
cu mare experiență.

Există echipe care 7-8 lovituri de la 11, altora li s-au refuzat
3-4. Se face diferență și din fluier, din păcate. Este greu să
ajungem Oțelul, dar nu imposibil. Mai sunt foarte multe
etape”, a spus Iuliu Mureșan la Dolce Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]