Mircea Rednic, explicații după ce UTA a pierdut calificarea în „sferturile” Cupei României! „Ar fi trebuit să folosesc jucătorii cei mai în formă”

Redactor:
Călin Mnerie
Mircea Rednic, explicații după ce UTA a pierdut calificarea în „sferturile” Cupei României! „Ar fi trebuit să folosesc jucătorii cei mai în formă”
  • Publicat:
UTA a avut ocazii importante împotriva celor de la FC Voluntari, dar nu a reușit să înscrie și la 0-0 ilfovenii sunt cei care se califică în sferturile Cupei României din Grupa D, alături de Universitatea Craiova.
Cooper, în prima repriză și Liedsman, pe final de meci, sunt jucătorii care au ajuns în poziții clare de gol pentru echipa arădeană, în timp ce gruparea de lângă București a fost periculoasă prin Crepulja și Florea.

„Am dominat jocul, am avut posesie, chiar dacă terenul nu prea ne-a avantajat”

Mircea Rednic știe că a scăpat printre degete șansa să ajungă din nou cu echipa sa în fazele superioare ale Cupei României, un obiectiv important în condițiile în care suporterii arădeni știu că altfel nu se pot apropia de un nou trofeu în fotbalul românesc.

„Normal, sunt dezamăgit, ne-am dorit această victorie. Am dominat jocul, am avut posesie, chiar dacă terenul nu prea ne-a avantajat. Ne-am creat și ocazii, am pus presiune, mai ales în prima repriză. Și în repriza a doua am avut câteva situații, dar ultima pasă nu a fost cea mai bună, poate și din cauză că jucătorii, în momentul în care să șuteze, și-au pierdut echilibrul. Cooper a ratat acea ocazie, spre sfârșit Rareș a dat ultima pasă în spate, Albert ultima pasă în spate, nu am fost destul de prezenți acolo în careul de 16 metri. Ei cred că au avut o jumătate de ocazie. Asta au și urmărit, au jucat foarte multe mingi pe Nemec, care a deviat stânga-dreapta. Am stat bine în teren, cu o formulă cu trei în spate, chiar a funcționat, păcat că acolo în față…În astfel de meciuri, când ai o ocazie, trebuie să înscrii. Așa, per ansamblu, am fi meritat să câștigăm. E trist, ne-am dorit această victorie, păcat că nu am reușit să trecem mai departe”, a comentat Rednic desfășurarea partidei de pe „Iuliu Bodola” din Oradea.

„Dacă dădea gol, Cooper are cel mai mare”

UTA nu a jucat cu cea mai bună formulă ultimul meci din Grupa D a Cupei României. Conte, Căpușă, Mihai, Freitas și Luckassen nici măcar nu au făcut deplasarea cu echipa la Oradea pentru confruntarea cu ilfovenii. „Nu regret că nu am trimis alți jucători pe teren, cei care au rămas acasă au avut probleme, era risc mare. Mihai a avut o contractură, Marcelo nu s-a antrenat după penultimul meci, Kevin a jucat cu dureri la tendon. Ținând cont de starea terenului, chiar era un risc mare. Și cei care au jucat. Cu Cooper am jucat aproape jumătate de sezon. Și cei de la mijloc, Carp, Marku, Dumitrașcu, sunt jucători care au jucat, care au avut meciuri în picioare, care trebuia să arate, practic, mai mult. Așteptam mai mult, mai ales de la Cooper, a avut multe situații în care a pierdut mingea. A avut situația aceea de gol, nu ai voie să ratezi. Dacă dădea gol era cel mai mare. Așadar, nu i-am menajat pe cei pe care i-am lăsat acasă, dar era riscul prea mare. Dacă am fi jucat sâmbătă sau duminică, era altceva, dar jucăm vineri, la Iași. Mâine facem o «descărcare», după care plecăm la Iași”, a mai afirmat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

„Cu Craiova poate trebuia să folosesc jucătorii care erau atunci mai în formă”

Până la urmă, Rednic a ajuns la concluzia că accesul în sferturile de finală ale Cupei României s-a ratat în etapa a doua, când U. Craiova s-a impus cu 1-0 la Oradea. „Îmi pare rău, eu zic că nu aici s-a pierdut calificarea. Cred că la meciul cu Craiova, acolo poate trebuia să folosesc jucătorii care erau atunci mai în formă. Nu mai proaspeți, dar mai în formă. E un lot care s-a format cum s-a format, sunt jucători care sunt aici, mai am trei meciuri în care trebuie să tragem linie, anul care vine o să fie greu. Vreau să văd pe cine mă bazez, cine face față. Fără supărare, de unii jucători suntem obligați să ne despărțim pentru că nu creează concurență. Șanse au avut și n-au arătat, nu la ce m-am așteptat eu, fără supărare”, a concluzionat „Puriul”.

Poli Iași și UTA deschid etapa a 19-a a SuperLigii vineri, de la ora 19, pe arena din Copou.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…