Louis Munteanu a fost mai fericit ca niciodată după ce CFR Cluj a câștigat Cupa României. Echipa pregătită de Dan Petrescu s-a impus în finala disputată la Arad, scor 3-2, în fața celor de la FC Hermannstadt.
Tânărul atacant, care este și cel mai bun marcator din Superliga României, a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor și în finala disputată miercuri, 14 mai 2025.
CFR Cluj s-a impus în finala disputată la Arad, scor 3-2, în fața celor de la FC Hermannstadt și a cucerit Cupa României. Louis Munteanu, cel care a marcat al doilea gol al trupei lui Dan Petrescu, a fost extrem de fericit după cucerirea trofeului.
„Suntem fericiți că am reușit să câștigăm. Asta ne-am propus, să câștigăm măcar un trofeu. Am reușit, sunt mândru de această echipă. De-a lungul sezonului am făcut meciuri foarte bune, am marcat multe goluri. Din păcate, am și primit multe. E important că am câștigat acest trofeu, i-l dedicăm lui mister.
Am vorbit și înainte să ieșim din vestiar să intrăm bine, să mai marcăm un gol. Am marcat repede si am reușit să ținem de rezultat.
Este normal ca adversarii să fie supărați. Când pierzi o finală ești supărat. Cu siguranță, dacă aveau 3-2, făceau același lucru (n.r. – trăgeau de timp). Am vrut să mă bucur de fotbal, terenul a fost impecabil, fanii și ei. Îmi plac finalele. De asta s-au plătit atâția bani pentru mine, să fac astfel de meciuri.
(Poate CFR să ajungă în Europa League?) Avem echipă foarte bună, jucăm un fotbal spectaculos. Dacă se mai fac transferuri, de ce nu?”, a declarat Louis Munteanu, la DigiSport.
Contractul lui Mario Camora, unul dintre veteranii celor de la CFR Cluj, expiră la finalul acestui an. Acesta a spus că va continua să joace fotbal, chiar dacă acest lucru nu va fi posibil la formația patronată de Nelu Varga.
„Șase campionate, două Cupe, o Supercupă, cred că nouă trofee. A fost un meci greu, cu o echipă bună. Joacă foarte bine, au un antrenor care are o idee clară de joc. Joacă un fotbal frumos, ne bucurăm că am câștigat. Când joci o finală trebuie să câștigi, nu contează cum.
Noi nu am intrat bine deloc în joc. Am dat gol la prima ocazie, apoi am mai marca o dată. Apoi, am marcat și la începutul reprizei secunde și Hermannstadt a picat psihic. Cum a spus și mister, am pierdut primul obiectiv, campionatul. Aveam Cupa, importantă pentru noi, pentru suporteri. E un loc în Europa League, ne bucurăm.
Conducerea știe mai bine de ce este nevoie în vară. Eu mai am o lună de contract, vedem ce va fi. Nu am vorbit cu nimeni. Tot timpul am spus că îmi doresc să rămân, mă simt bine fizic. Nu depinde de mine. Tot ce vă pot spune este că voi continua să joc fotbal”, a declarat Mario Camora, la conform sursei menționate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER