Gică Craioveanu e convins că lui Ștefan Baiaram îi va fi greu să mai rămână la Universitatea Craiova dacă va avea oferte.
Gruparea din Bănie și-a trecut în palmares Cupa României, dar jucătorii sunt cu gândul la event. Ștefan Baiaram (23 de ani) este unul dintre cei mai în formă jucători. S-a tot vorbit despre plecarea starului oltenilor. Un fost internațional român e convins că va prinde un transfer important la capătul acestui sezon.
Ștefan Baiaram a fost titular în duelul cu U Cluj, din finala Cupei României. Nu a reușit să marcheze, dar a avut o ocazie importantă în partea secundă, trimițând balonul cu capul aproape de poartă.
Echipe din străinătate sunt cu ochii pe Baiaram, iar în ultimele zile s-a vorbit și de oferta refuzată de Mihai Rotaru pentru jucător. Ar fi putut încasa 7 milioane de euro de la Bașaklehir, așa cum anunța Marius Șumudică, la Fanatik, dar ar fi spus pas deoarece campionatul e mai important.
Îi va fi greu omului de afaceri să îl mai motiveze pe atacant pentru încă un sezon, dacă apar oferte la fel de tentante. Gică Craioveanu consideră că actuala echipă ar fi benefică pentru continuitate în cupele europene, dar Baiaram ar trebui lăsat să plece.
„Eu aș vinde când nu mai ai ce să faci, nu mai ai opțiuni. Eu aș rămâne cu echipa, dar e greu să motivezi jucători, cum e Ștefan Baiaram. S-a întors și ai văzut că nu a mai fost același ca la începutul campionatului”, a spus Gică Craioveanu la Digi Sport.
În ultima vreme, atacantul nu a mai avut rolul de titular incontestabil, sub comanda lui Filipe Coelho (45 de ani). A vorbit despre situația sa și a precizat că nu se gândește că i-ar putea afecta pe viitor, în privința unui posibil transfer.
„(n.r. Te afectează postura de rezervă?) Nu, am vorbit cu Mister, mi-a spus ce-și dorește de la mine. Vreau să mă concentrez pe finala Cupei, mai sunt trei meciuri și vedem ce se va întâmpla. Nu mă gândesc la acest lucru (n.r. că statutul de rezervă îi va putea afecta transferul), după să-mi ajut echipa. Cu siguranță o să fie bine pentru mine”, a spus Ștefan Baiaram, potrivit sursei enunțate mai sus.