FOTO** Finala pe care steliștii și dinamoviștii au visat-o în ultimii 21 de ani: duelul galeriilor

Scandările celor două galerii se puteau auzi din afara stadionului, deși până la meci mai erau aproape două ore. Brașovul n-a mai văzut de mult așa ceva! Steliștii au umplut tribuna a II-a, iar „câinii", singura peluză a arenei neîncăpătoare de sub Tâmpa. Dorul de un trofeu care să pună capăt anilor în care și Steaua, și Dinamo nu și-au mai putut privi de rușine vitrinele i-a determinat pe fani să facă din „Tineretului" un loc neîncăpător pentru orgoliile infinite din tribune. Doar era finala pe care cele două galerii au visat-o în fiecare noapte din ultimii 21 de ani. Așteptarea uneori merită, chiar dacă e plină de suferință. Bannere ironice, ca de fiecare dată, și mii de steaguri și fulare. Dinamoviștii, tot cu torțe, ceva mai puține, dacă din teren nu li s-a mai aruncat cu fulare vechi burdușite de petarde și fumigene. Steliștii scriu cu galben 21 - adică încă o Cupă în palmares, în timp ce „câinii" îi cer ajutor îngerului Hîldan. E spectacol sub Tâmpa! În sfârșit, egali! Asta pentru că la Brașov nu e ca în Ghencea sau în „Ștefan cel Mare". Ultrașii sunt la fel de mulți și dintr-o parte, și din alta. E o luptă pe voci egale, prima din ultimele derby-uri. Roș-albaștrii nu uită de-al lor Mihăiță, imobilizat încă pe un pat de spital din Utrecht. Îi strigă numele minute în șir, fără o opoziție verbală a rivalilor. E singurul gest de fairplay acceptat într-un Steaua - Dinamo atât de important.
FOTO** Finala pe care steliștii și dinamoviștii au visat-o în ultimii 21 de ani: duelul galeriilor

Scandările celor două galerii se puteau auzi din afara
stadionului, deși până la meci mai erau aproape două ore. Brașovul
n-a mai văzut de mult așa ceva! Steliștii au umplut tribuna a II-a,
iar „câinii”, singura peluză a arenei neîncăpătoare de sub
Tâmpa.

Dorul de un trofeu care să pună capăt anilor în care și Steaua, și
Dinamo nu și-au mai putut privi de rușine vitrinele i-a determinat
pe fani să facă din „Tineretului” un loc neîncăpător pentru
orgoliile infinite din tribune. Doar era finala pe care cele două
galerii au visat-o în fiecare noapte din ultimii 21 de ani.
Așteptarea uneori merită, chiar dacă e plină de suferință.

Bannere ironice, ca de fiecare dată, și mii de steaguri și fulare.
Dinamoviștii, tot cu torțe, ceva mai puține, dacă din teren nu li
s-a mai aruncat cu fulare vechi burdușite de petarde și fumigene.
Steliștii scriu cu galben 21 – adică încă o Cupă în palmares, în
timp ce „câinii” îi cer ajutor îngerului Hîldan. E spectacol sub
Tâmpa!

În
sfârșit, egali!

Asta pentru că la Brașov nu e ca în Ghencea sau în „Ștefan cel
Mare”. Ultrașii sunt la fel de mulți și dintr-o parte, și din alta.
E o luptă pe voci egale, prima din ultimele derby-uri.
Roș-albaștrii nu uită de-al lor Mihăiță, imobilizat încă pe un pat
de spital din Utrecht. Îi strigă numele minute în șir, fără o
opoziție verbală a rivalilor. E singurul gest de fairplay acceptat
într-un Steaua – Dinamo atât de important.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro