Acasa » Cupa României » Fotbalul mare se întoarce la Ploiești. FRF a decis ca finala Cupei României să se dispute pe stadionul „Ilie Oană”

Fotbalul mare se întoarce la Ploiești. FRF a decis ca finala Cupei României să se dispute pe stadionul „Ilie Oană”

Federația Română de Fotbal s-a decis asupra arenei care va găzdui finala Cupei României din acest an, iar gazdă va fi stadionul "Ilie Oană" din Ploiești. Partida se va disputa pe 27 mai, într-o zi de sâmbătă.
Fotbalul mare se întoarce la Ploiești. FRF a decis ca finala Cupei României să se dispute pe stadionul "Ilie Oană"

Federația Română de Fotbal s-a decis asupra arenei care va găzdui finala Cupei României din acest an, iar gazdă va fi stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Partida se va disputa pe 27 mai, într-o zi de sâmbătă.

Înainte de startul finalei, pe gazonul arenei din Ploiești vor intra juniorii de la UTA și Viitorul, în cadrul finalei Cupei României pentru echipele U19. Competiția a ajuns în acest moment la penultimul act, semifinalele urmând să se dispute în dublă manșă. Prima manșă e programată pentru 25-27 aprilie, iar returul va avea loc între 16-18 mai.

„Cred că Național Arena era cea mai bună soluție, pentru că vorbim, totuși, de o finală, și de ce nu ca logistică, pentru că e Capitala”, a declarat președintele executiv al Craiovei, Marcel Popescu, pentru Digi Sport. 

  • CS U Craiova – FC Voluntari și Astra Giurgiu – ACS Poli Timișoara sunt partidele ce vor decide finala din Prahova.
Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro