Fotbalistul dorit de către FCSB, luat la țintă după gafa făcută în meciul din Cupa României: „Fază tipică de amendă!”

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:

Arnold Garita, atacantul camerunez în vârstă de 27 de ani de la FC Argeș, a atras atenția în meciul cu Universitatea Craiova din Cupa României, însă nu într-un mod tocmai pozitiv.

Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.

În prelungirile acestei întâlniri, Arnold Garita a scăpat singur cu portarul, însă nu a profitat de șansa sa. S-a mișcat lent, a șutat spre poartă, dar portarul oltenilor a respins balonul.

Fotbalistul dorit de către FCSB, luat la țintă după gafa făcută în meciul din Cupa României

Atitidunea cu care a tratat Arnold Garita acea fază a fost criticată atât de către Mihai Stoica, managerul general al lui FCSB, cât și de Andrei Vochin, consilierul președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„Nu poţi trata faza aşa. El dă senzaţia că întârzie tocmai ca să-şi lase colegul cu poarta goală şi să dea pasă, dar tot dă la poartă. Dacă e ofsaid, pentru mine chestiile astea nu ar trebui să existe (n.r. jocul lăsat să continue, chiar dacă tuşierul observă că e ofsaid). Avantaj la ofsaid nu ar trebui să fie”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

„Fază tipică de amendă. Un antrenor dur şi respectat în vestiar vede că face aşa ceva şi îl amendează. E cea mai mare dovadă de egoism. Din egoismul tău poţi pericilita obiectivul echipei”, a completat Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu la FRF, prezent în studio.

Arnold Garita, dorit de către Gigi Becali la FCSB

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat că dorește să îl transfere pe Arnold Garita de la FC Argeș.

„Jucăm cu toți trei (n.r. cu Omrani, Compagno și Garita). Mi-a plăcut două-trei meciuri Garita și vreau să-l iau, dar e și Compagno, Îmi place de Compagno, se bate, aleargă foarte mult și după ce dă gol. Ăsta e atacant care-mi place mie, care aleargă 13 kilometri”, spunea Gigi Becali.

Andreea Visu / Redactor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kamara de la Survivor are o fiică secretă de 23 de ani! Cine este și cum arată acum Ștefania Sara
Kamara de la Survivor are o fiică secretă de 23 de ani! Cine este și cum arată acum Ștefania Sara
Trupele ruse au început să ia cu asalt un oraș important din Donbas. Folosesc aceeași strategie ca în cazul Soledar
Trupele ruse au început să ia cu asalt un oraș important din Donbas. Folosesc aceeași strategie ca în cazul Soledar
Elon Musk compară Forumul Economic Mondial cu 4Chan
Elon Musk compară Forumul Economic Mondial cu 4Chan
Noul star al fotbalului românesc? „Are un fizic la 15 ani, zici că e Cristiano Ronaldo!”
Noul star al fotbalului românesc? „Are un fizic la 15 ani, zici că e Cristiano Ronaldo!”
Imagini INTIME cu Dani Oţil şi Gabriela Prisăcariu! Vuieşte internetul FOTO
Imagini INTIME cu Dani Oţil şi Gabriela Prisăcariu! Vuieşte internetul FOTO
MORMÂNTUL lui Attila Hunul, găsit pe lotul 1 al autostrăzii A7
MORMÂNTUL lui Attila Hunul, găsit pe lotul 1 al autostrăzii A7
Ce este, de fapt, ciclonul polar? Cum va afecta România, de pe 27 ianuarie 2023
Ce este, de fapt, ciclonul polar? Cum va afecta România, de pe 27 ianuarie 2023
Informație pentru cei care stau la aceeași ADRESĂ DIN BULETIN! Anunț oficial de la Guvern
Informație pentru cei care stau la aceeași ADRESĂ DIN BULETIN! Anunț oficial de la Guvern
Ce a pățit Ionuț, un român care lucrează ca livrator în Anglia: Ce salariu are și câți bani a primit, de fapt, pentru ultima lună de muncă
Ce a pățit Ionuț, un român care lucrează ca livrator în Anglia: Ce salariu are și câți bani a primit,…
„Am scăpat de durerile de spate cu ajutorul jucăriilor sexuale”. Efectele nebănuite ale orgasmului
„Am scăpat de durerile de spate cu ajutorul jucăriilor sexuale”. Efectele nebănuite ale orgasmului
Când a văzut ce purta o concurentă la Miss Universe, publicul a încremenit. „Așa ceva...”
Când a văzut ce purta o concurentă la Miss Universe, publicul a încremenit. „Așa ceva...”
Copacul pe care n-ai voie să-l tai în România, chiar și în propria curte. Amenda este uriașă
Copacul pe care n-ai voie să-l tai în România, chiar și în propria curte. Amenda este uriașă
BANCUL ZILEI. Bulă iese din biserică și dă 50 de euro unei escorte: Nu, e prea puțin, trebuie minim 100!
BANCUL ZILEI. Bulă iese din biserică și dă 50 de euro unei escorte: Nu, e prea puțin, trebuie minim 100!
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Proprietar de Dacia Spring, mare surpriză când a ridicat capota - VIDEO
Proprietar de Dacia Spring, mare surpriză când a ridicat capota - VIDEO
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!