Acasa » Cupa României » Finală de vis în 1985:** La răscruce de drumuri!

Finală de vis în 1985:** La răscruce de drumuri!

Finala Cupei României - ediția 1985 a fost piatra de hotar la care s-au intersectat două echipe cum România n-a mai avut vreodată. Una - legendara „Știința" Craiova - se pregătea să părăsească scena, iar cealaltă - generația Steaua avea să devină cea mai galonată formație din istoria fotbalului nostru. Ultimul act al Cupei a fost și cântecul de lebădă al generației de olteni care a deschis, practic, drumul echipelor noastre spre marea performanță. Consumați psihic și fizic de intensitatea pe care numai exploratorii pătrunși pe tărâmuri neștiute o cunosc, Oamenii care se calificaseră în semifinalele Cupei UEFA - 1983 începuseră să dea, după ani de succese, vizibile semne de oboseală. Din echipă dispăruseră Cămătaru și Balaci, dar încă mai erau pe metereze Lung, Negrilă, Ștefănescu, Geolgău și Cîrțu.
Finală de vis în 1985:** La răscruce de drumuri!

Finala Cupei României – ediția 1985 a fost piatra de hotar la
care s-au intersectat două echipe cum România n-a mai avut
vreodată. Una – legendara „Știința” Craiova – se pregătea să
părăsească scena, iar cealaltă – generația Steaua avea să devină
cea mai galonată formație din istoria fotbalului nostru.

Ultimul act al Cupei a fost și cântecul de lebădă al generației
de olteni care a deschis, practic, drumul echipelor noastre spre
marea performanță. Consumați psihic și fizic de intensitatea pe
care numai exploratorii pătrunși pe tărâmuri neștiute o cunosc,
Oamenii care se calificaseră în semifinalele Cupei UEFA – 1983
începuseră să dea, după ani de succese, vizibile semne de oboseală.
Din echipă dispăruseră Cămătaru și Balaci, dar încă mai erau pe
metereze Lung, Negrilă, Ștefănescu, Geolgău și Cîrțu.

De cealaltă parte, Emeric Ienei trimisese pe teren, la Steaua,
osatura echipei care, un an mai târziu, avea să ducă la capăt
drumul început de Craiova, cucerind Cupa Campionilor.

Partida de pe „23 August” a strâns în tribune aproape 60.000 de
oameni – număr aproape neverosimil în zilele noastre pentru o
finală de Cupa României. Spectacolul a fost însă pe măsură. Steaua
a deschis repede scorul, prin Lăcătuș, în minutul 10, egalarea
survenind la mijlocul reprizei secunde, când Sorin Cîrțu a înscris
pentru Craiova. Victor Pițurcă a dat lovitura decisivă în minutul
73, iar oltenii, conduși de pe bancă de Halagian – ironia sorții,
exact omul care construise acea echipă a Stelei! – n-au mai avut
forța să revină. Pentru ei, drumul se încheiase.

„Steaua
nu era mai bună!”

Sorin Cîrțu era atunci un star, prin comparație cu cei care-l
învinseseră. Antrenorul de acum își amintește finala peste care au
trecut 24 de ani de parcă s-ar fi jucat ieri. „Când pierzi, nu ai
amintiri prea plăcute! Noi am avut probleme la acea finală.
Cămătaru se accidentase, veneam și după eliminarea din Europa, dar,
chiar și așa, am fost peste ei”, povestește Cîrțu, care se
consolează cu gândul că Știința a făcut spectacol. „Steaua n-a fost
mai bună. Dimpotrivă, noi eram cei care aveau mai multă experiență
internațională”.

„Eram în reconstrucție!”

Adrian Bumbescu, fundaș central atunci în garnitura stelistă,
confirmă afirmația lui Cîrțu, care a fost și adversarul său direct
în acel meci. „Craiova a oferit un adevărat spectacol. Steaua era
în reconstrucție atunci… Cîrțu m-a alergat tot terenul. Mi-a dat
mari bătăi de cap! Era foarte tehnic. Nici acum nu-l uit cum m-a
fentat la golul acela pe care l-a dat”.

Atmosfera din tribune – una „de basm”, cum a numit-o Bumbescu –
l-a determinat pe stelist să tragă și mai tare, chiar dacă lupta
împotriva echipei care l-a lansat. „Am vrut să joc cât mai bine, ca
să le arăt conducătorilor de la Craiova că m-au lăsat să plec prea
ușor. Mi-a fost foarte greu, pentru că a trebuit să fiu adversarul
prietenilor mei”.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Mii de șoferi riscă suspendarea permisului pentru amenzile neplătite. Guvernul pregătește o nouă sancțiune automată
Promotor.ro