Federația Română de Fotbal are doi parteneri noi pentru Cupa României!

Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, într-o conferință de presă organizată înaintea finalei Cupei României, numele noilor parteneri ai competiției, companiile UPC România și Kaufland.
Federația Română de Fotbal are doi parteneri noi pentru Cupa României!

Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, într-o conferință de presă organizată înaintea finalei Cupei României, numele noilor parteneri ai competiției, companiile UPC România și Kaufland.

Evenimentul de lansare a noului brand Cupa României a coincis cu oficializarea noilor parteneriate, în continuarea strategiei de succes a Federației Române de Fotbal. Anunțul a fost făcut de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu:

„Suntem foarte bucuroși să primim alături de noi tot mai mulți parteneri de referință din mediul de business. Astăzi, relansăm Cupa României, competiția comunităților care fundamentează reputația fotbalului ca fenomen social. Și suntem onorați ca UPC România și Kaufland, care împărtășesc principiile și valorile Federației Române de Fotbal, să susțină atât această competiție specială, cât și schimbările majore care se produc în fotbalul românesc”.

Noua viziune a Cupei României se aliniază promisiunii făcute clienților noștri: divertisment de calitate, crearea de experiențe memorabile, inovarea permanentă și susținerea comunităților locale. Prin investițiile în extinderea ariei de acoperire, vrem să fim prezenți cu serviciile noastre în cât mai multe zone din țară, iar Cupa României, singura competiție ce reunește toate echipele indiferent de divizia în care activează, aduce experiența fotbalului și în localitățile mici și mijlocii în care noi ne extindem constant. În plus, momentele frumoase petrecute în familie și alături de prieteni, la un meci de fotbal, în care fiecare dintre noi se transformă într-un adevărat suporter pentru echipele implicate, ne oferă ocazia să susținem, încă o dată, performanța, fair-play-ul și pasiunea pentru sport”, declară Bogdan Bucurei, Director Marketing UPC.

„Pentru Kaufland este esențial să îndeplinim rolul de partener de încredere în societate. În acest an, strategia companiei de implicare la nivelul comunităților în care activăm are o importantă componentă de încurajare a activităților fizice, a sportului și de promovare a unui stil de viață sănătos. În 2016, am sprijinit financiar cinci competiții de alergare naționale și internaționale. Parteneriatul cu Federația Română de Fotbal ne onorează și odată cu acesta reafirmăm angajamentul nostru permanent de a susține valorile și specificul României”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare Kaufland.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro