Andrei Nicolescu e încrezător că Dinamo poate da lovitura în Cupa României: „Putem să mergem mai departe!” Care este obiectivul lui Ovidiu Burcă | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a fost repartizată în Grupa C a Cupei României, alături de FCU Craiova, FCSB, Dinamo, Oțelul Galați, SCM Zalău, FC Bihor. Cu toate acestea, „cânii” nu o vor întâlni pe rivala roș-albastră, ci pe FCU Craiova, FC Bihor și Oțelul Galați.

Andrei Nicolescu e încrezător că Dinamo poate da lovitura în Cupa României: „Putem să mergem mai departe!” Care este obiectivul lui Ovidiu Burcă

Andrei Nicolescu susține că Dinamo a avut parte de o tragere la sorți care îi poate permite să iasă din grupele Cupei României, obiectivul pe care îl are Ovidiu Burcă în această competiție. De asemenea, administratorul special al „câinilor” a precizat că formatul instaurat de Răzvan Burleanu este mult mai atractiv și că dă șanse mai multor echipe să ajungă în fazele superioare.

„Am stat un pic să calculez, nu mi-am dat seama din prima cu cine vom juca. Am înțeles că jucăm primul meci acasă cu echipa cu care vom juca în etapa următoare, după aia la Bihor, iar apoi cu Oțelul. Cred că e o grupă în care putem să facem puncte și să mergem mai departe.

Ar fi fost un meci interesant cu FCSB, pentru că stârnește rivalități, dar asta e. Pare o grupă echilibrată, cine va știi să abordeze și campionatul și Cupa, cred că are șanse foarte bune. Și anul trecut mi s-a părut foarte interesat, nu mai depinde doar de meciurile personale. E un pic ciudat, poți să ai un meci mai prost și să nu mai mergi mai departe, dar e un format interesat că dă mai multe șanse tuturor celor șase. Pentru noi, accederea din grupe este un obiectiv anul acesta. Dacă vom putea mai mult va fi un bonus”, a declarat Andrei Nicolescu.

Programul meciurilor din grupele Cupei României

Etapa 1, Grupa A:

Progresul Pecica – Petrolul Ploiești
FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște

Etapa 2, Grupa A:

Chindia Târgoviște – Petrolul Ploiești
Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Progresul Pecica – FC Hermannstadt

Etapa 3, Grupa A:

Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt
Corvinul Hunedoara – Progresul Pecica

Etapa 1, Grupa B:
CSM Alexandria – CFR Cluj
FC Botoșani – Rapid
CSA Steaua – Universitatea Cluj

Etapa 2, Grupa B:

Universitatea Cluj – CFR Cluj
CSA Steaua – Rapid
CSM Alexandria – FC Botoșani

Etapa 3, Grupa B:

Rapid – CFR Cluj
Universitatea Cluj – FC Botoșani
CSA Steaua – CSM Alexandria

Etapa 1, Grupa C:

FC Bihor Oradea – FCSB
Dinamo – FCU Craiova
SCM Zalău – SC Oțelul Galați

Etapa 2, Grupa C:

SC Oțelul Galați – FCSB
SCM Zalău – FCU Craiova
FC Bihor Oradea – Dinamo

Etapa 3, Grupa C:

FCU Craiova FC – FCSB
SC Oțelul Galați – Dinamo
SCM Zalău – FC Bihor Oradea

Etapa 1, Grupa D:

CS Tunari – Universitatea Craiova
FC Voluntari – Farul Constanța
Gloria Buzău – UTA Arad

Etapa 2, Grupa D:

UTA Arad – Universitatea Craiova
Gloria Buzău – Farul Constanța
CS Tunari – FC Voluntari

Etapa 3, Grupa D:

Farul Constanța – Universitatea Craiova
UTA Arad – FC Voluntari
Gloria Buzău – CS Tunari

Formatul Cupei, explicat de FRF

„Echipele participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în 4 grupe a câte 6 echipe, în felul următor:

două echipe din urna valorică 1
două echipe din urna valorică 2
două echipe din urna valorică 3
Pentru fiecare grupă în parte, primei echipe extrase din urna valorică 1, respectiv 2 i se va atribui denumirea generică «1a», respectiv «2a», iar cea de-a două extrasă va primi denumirea de «1b» și «2b». În același timp, echipele din urna valorică 3, deja împărțite în grupe, vor primi prin tragere la sorți denumirea generică «3a» și «3b».

Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 și un meci cu o echipă din urna 3 la nivelul grupei relevante, conform următorului țintar:

Etapa 1: 3b-1b; 2b-1a; 3a-2a;
Etapa 2: 2a-1b, 3a-1a, 3b-2b
Etapa 3: 1a-1b, 2a-2b, 3a-3b;
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde”, este precizat în comunicat oficial emis de FRF.

A intrat în presa sportivă fix când se aștepta mai puțin. A avut noroc cu pasiunea pentru fotbal și statistici. Așa că a îmbrățișat drumul pavat de celebrele meciuri văzute la TV în copilărie care îl făceau să depășească ora de culcare. Și-a făcut junioratul la Sport.ro, ca în ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare