„De la al doilea gol încasat de noi s-a rupt totul. Mulțumesc fanilor pentru sprijin”. Negoiță a explicat de ce a părăsit stadionul la pauză

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a învins, pe Arena Națională, cu scorul de 5-2 (4-1), echipa Dinamo, într-un meci din prima manșă a semifinalelor Cupei României-Timișoreana. Golurile au fost marcate de Latovlevici ’22, Varela ’39, Chipciu ’43, Tănase ’45+2, Keșeru ’76 pentru Steaua, respectiv Rotariu ’32, V. Lazăr ’53 pentru Dinamo.

Patronul „câinilor” nu a mai suportat să urmărească partida și a plecat de la stadion la scurt timp după pauză chiar înainte ca Lazăr să îi readucă în meci pe jucătorii lui Stoican (4-2).

Finanțatorul „alb-roșilor” a vorbit despre eșecul echipei sale și a adus din nou în discuție faptul că echipa se află în recontrucție, iar jucătorii tineri nu au experiență pentru astfel de meciuri.

Negoiță a precizat că nu va renunța la proiectul început la Dinamo și a ținut să le mulțumească suporterilor pentru atașamentul de care au dat dovadă față de echipă.

„Sunt o persoană echilibrată care are răbdare. Știu ce înseamnă o construcție, am răbdare. Din păcate a fost și ghiinion, s-au luat câteva goluri ușor și jucătorii tineri sunt afectați. Sunt bucuros că s-au dăruit până în ultima clipă, asta mă mulțumește și pe mine și pe suporteri. Mulțumesc fanilor pentru sprijin. Au fost asemenea rezultate și invers. De la al doilea gol încasat de noi s-a rupt totul. Mă aștept la altceva de la toate meciurile care urmează. Asta nu înseamnă că vom abandona proiectul de reconstrucție. La Steaua a durat șapte ani, sperăm ca la noi să nu dureze atât. Noi am ajuns în semifinale deși suntem în reconstrucție și am ajuns pe locul patru tot cu acești jucători. O să ajungem și noi să fim o echipă mai bună. Uitați-vă cum în ultimii cinci ani Dinamo s-a zbătut în mocirlă și nu se mai mira nimeni.” a spus Ionuț Negoiță la Dolce Sport.

Negoiță a oferit un răspuns ironic în momentul în care a fost întrebat de ce a părăsit Național Arena la pauză, atunci când echipa sa era condusă cu scorul de 4-1.

„Am vrut să evit aglomerația de la final.” a mai spus finanțatorul lui Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele