Curtean se înclină în fața rivalilor de la Steaua și trage semnalul de alarmă:** „Meciul cu Pandurii e decisiv! Nu ar fi bine să ratăm și Cupa”

Mijlocașul dinamovist Alexandru Curtean a declarat luni, înaintea antrenamentului, că partida cu Pandurii Târgu Jiu e una decisivă pentru echipa sa, fiind vorba de calificarea în sferturile Cupei României, competiție ce reprezintă principalul obiectiv al formației din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Robert ZANFIR
Curtean se înclină în fața rivalilor de la Steaua și trage semnalul de alarmă:** "Meciul cu Pandurii e decisiv! Nu ar fi bine să ratăm și Cupa"

Mijlocașul dinamovist Alexandru Curtean a declarat luni, înaintea antrenamentului, că partida cu Pandurii Târgu Jiu e una decisivă pentru echipa sa, fiind vorba de calificarea în sferturile Cupei României, competiție ce reprezintă principalul obiectiv al formației din Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Meciul cu Pandurii este foarte important pentru că e decisiv pentru Cupa României, care a rămas principalul nostru obiectiv în acest sezon. Va fi greu dar cred că putem să ne calificăm. Pandurii e o echipă greu de bătut, joacă bine pe teren propriu și cu siguranță își doresc să se califice și ei. Nu cred că ar fi un dezastru o eventuală ratare a calificării, dar nu ar fi bine
„, a declarat Curtean.

Referitor la partida cu Steaua, de duminică, Curtean a spus că aceasta va fi un derbi al orgoliilor:

Dinamo-Steaua e derbiul României și e normal să fie văzut cu alți ochi. Steaua practică cel mai bun fotbal, arată bine și e diferență mare între noi și ei în acest moment. Dar și anul trecut era diferență mare de puncte și s-a recuperat pe final. Sperăm să recuperăm și noi în retur. Diferența e mare și pentru că noi nu am reușim să câștigăm cu echipele mai slab cotate. Ar fi bine dacă Steaua ne-ar tratat de sus, să vadă meciul ca pe unul formal. Noi vrem să câștigăm, va fi un derbi al orgoliilor și din momentul începerii meciului nu va mai conta diferența din clasament. Eu nu aș vorbi de titlu în acest moment, deocamdată nu avem dreptul. Și nu cred că vom avea dreptul nici dacă vom învinge Steaua”.

Dinamo va întâlni, joi, de la 21.30, în deplasare, formația Pandurii Târgu Jiu, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României.

Derbiul Steaua – Dinamo, din cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.30, pe Arena Națională.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro