Cupa Păcii

Fotbalul românesc poate săruta mâna delicată a domnișoarei de la Timișoreana, care a avut grijă să nu așeze Clujul lângă Unirea Urziceni. Ar fi însemnat ca Buzăul sau Mioveniul să ajungă într-o posibilă finală cu CFR, ceea ce le-ar fi deschis ușa spre Europa. De asta îi mai ardea lui Cîrțu, care se dă cu capul de toate băncile tehnice numai să-și aducă jucătorii pe calea cea dreaptă, spre poarta adversă, sau lui Fane Stoica, cel ce stă cu fundul, pardon!, în două luntri: a lui Bucur și a urmașului ciobanului Bucur. Măcar Urziceniul, prin grija anonimului Bucșaru, și-a făcut o echipă decentă, a adus un MemeManager de succes și un antrenor pe cât de coleric, pe atât de bun.

Fie bile reci, fie bile calde, indicele de confort al celor de la federație tot a atins pragul critic. Prin bunăvoința granzilor bucureșteni, Lupescu și ai săi pot spera la o finală de vis CFR Cluj – Unirea Urziceni la Piatra-Neamț. Audiență slabă – te uiți dacă n-ai ce face -, profit mic – câți ultrași din Urziceni o să bată drumul până în Moldova? -, familie federală mare – trebuie să mănânce și donșoara Camelia de la Relații Internaționale. Hmm… și ce bine ieșiserăm anul trecut la Timișoara, cu tot cu înjurăturile lui Iancu.