Craiova pierde la Botoșani, dar e prima finalistă a Cupei României. Cronica meciului

Redactor:
Cosmin Staicu
Craiova pierde la Botoșani, dar e prima finalistă a Cupei României. Cronica meciului
  • Publicat:
  • Actualizat:

În anul remontadelor europene, Botoșaniul a sperat și ea să recupereze acel 1-5 încasat în Bănie, în turul semifinalei Cupei României. Și speranțele moldovenilor au fost alimentate din start, fiindcă au marcat în primul sfert de oră al returului.

Un lanț de gafe ale craiovenilor și un Moruțan dezlănțuit i-au prilejuit lui Axente reușita. Mateiu l-a deposedat pe Mitriță, Zlatinski n-a pus umărul în contră, Kelic și Tiago Ferreira s-au bâlbâit pe rând, iar Mitrovic a scăpat mingea din mâini. Botoșaniul s-a aprins, mai ales că imediat Roman a marcat și el, dar după ce-l faultase pe Mitrovic. Olimpiu Moruțan i-a terorizat pe craioveni în prima repriză, de la el plecând majoritatea acțiunilor. Viitorul fecesebist a fost practic peste tot și aproape imposibil de deposedat de fundașii craioveni, parcă hipnotizați de șerpuirile jucătorului de 19 ani. Totuși, Moruțan a ratat șansa de a dubla avantajul până la pauză, când a luftat incredibil, iar pe urmărire Roman a tras în Briceag. Moldovenii au avut o primă repriză bună, dar au fost haotici la finalizare, în timp ce Craiova, deși nu a călcat în careul advers, părea liniștită la adăpostul avantajului din tur, chiar dacă tradiția indica înfrângeri la toate vizitele la Botoșani.

Și partea secundă a început tot cu gazdele într-o ofensivă totală, iar Craiova degaja aiurea orice minge, așteptând să treacă minutele și să se vadă în finală. Alb-albaștrii au părut și obosiți după meciul de la Cluj, în care Mangia a refuzat să-și menajeze jucători pentru obiectivul principal: Cupa României. Știința a intrat prima oară în careul advers după o oră de joc, iar ghinionul gazdelor a fost că a făcut-o Mitriță, care s-a distrat cu Plămadă și l-a executat pe Cobrea în colțul scurt. Când Botoșaniul părea să renunțe la gândul remontadei, i-a retrezit speranțele Kelic, cu un luft incredibil, iar Golubovic a găsit imediat lobul peste Mitrovic. Rodriguez și Roman puteau repune calificarea în discuție, dar șuturile lor n-au prins poarta, în timp ce Burcă l-a nimerit cu capul pe Mitrovic. Pe final, Botoșaniul a renunțat să mai spere, iar Burlacu a ratat egalarea, singur cu Cobrea.

După 18 ani, Craiova ajunge din nou în finala Cupei României și are șansa să câștige iar un trofeu, după 25 de ani.

FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-1

Au marcat: Axente 14, Golubovic 66 / Mitriță 62.

FC Botoșani: Cobrea – Plămadă (80 Tincu), Burcă, Miron, Mușat – M. Roman (80 Serediuc), Vl. Achim, Moruțan, Golofca – Rodriguez, Axente (62 Golubovic). Antrenor: Costel Enache. Rezerve: E. Pap – Dumitraș, Chitoșcă, Oaidă.

Craiova: Mitrovic – Popa (72 Burlacu), Kelic, Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Briceag – Gustavo (86 Martic), Băluță, Mitriță (72 Popov). Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Popescu – Screciu, Bancu, Glavina.

Arbitru: Marcel Bârsan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…