CFR Cluj – Universitatea Craiova, derby arbitrat pentru a treia oară în acest sezon de Marcel Bîrsan. Dan Petrescu: „Nu știu de ce este el mereu”

CFR Cluj - Universitatea Craiova, derby arbitrat pentru a treia oară în acest sezon de Marcel Bîrsan. Dan Petrescu: „Nu știu de ce este el mereu”
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES 2.04.2025

CFR Cluj şi Universitatea Craiova se întâlnesc pentru a treia oară în acest sezon, în sferturile de finală ale Cupei României, după cele două dispute din sezonul regular al campionatului.

La fel ca la precedentele dueluri din actuala stagiune dintre cele două rivale, la centru se va afla Marcel Bîrsan. El va fi ajutat de asistenții Radu Adrian Ghinguleac și Mircea Grigoriu. La VAR se va afla Ovidiu Hațegan, iar observatorul delegat este Szekely Zoltan.

Dan Petrescu: „Nu ştiu de ce este Bîrsan mereu la meciurile cu Craiova”

CFR Cluj şi Universitatea Craiova se întâlnesc de două ori în Gruia în decurs de câteva zile, joi, 3 aprilie, de la ora 20.00, în sferturile de finală ale Cupei României, şi luni, 7 aprilie, de la ora 20:30, în etapa a treia a play-off-ului campionatului.

Dan Petrescu a avut o adevărată criză de nervi la pauza primului meci din campionat. Antrenorul s-a dezlănţuit la adresa lui Marcel Bîrsan, fiind calmat cu greu de Cristi Panin. Atunci, Marcel Bîrsan l-a eliminat în ultimul minut din prima repriză pe jucătorul gazdelor, Mohammed Kamara, căruia i-a acordat două cartonaşe galbene pentru intrări dure asupra lui Paradela. În turul din Gruia, Unversitatea Craiova s-a impus cu 2-0, iar ardelenii s-au revanşat câştigând cu acelaşi scor în returul din Bănie.

Dan Petrescu a acuzat delegarea frecventă a lui Marcel Bîrsan la meciurile dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova, precizând că aceasta poate da naştere unor suspiciuni.

„Am jucat foarte bine în prima repriză, însă acel cartonaș roșu a schimbat tot meciul. Primul galben a fost inexistent, iar la al doilea putea da atât cartonaș galben, cât și roșu. Nici nu știam cine e arbitru acum trei zile, însă le-am zis dinainte că știu cine e, dacă jucăm cu Craiova. Uitați-vă la statistici, de câte ori a fost Bîrsan la partidele noastre cu Universitatea Craiova. Nu știu de ce este el mereu, mai ales în deplasare. Kamara a fost împins, a vrut să joace mingea. Am avut o reacție nervoasă la fază, nu ar fi trebuit. L-am întrebat pe arbitru de ce dă cartonașe galbene la final, băieții erau nervoși, e normal după o înfrângere”, a spus Dan Petrescu, la finalul partidei din turul campionatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro