Ce reacție au avut jucătorii lui Dinamo față de Bărboianu,** după ce ex-craioveanul i-a dat Cupa rivalei Steaua

Vizibil afectat de autogolul care a trimis trofeul Cupei în Ghencea, Ștefan Bărboianu încearcă să treacă peste cel mai nefericit moment al carierei. Fostul fundaș al Științei spune că a fo
Ce reacție au avut jucătorii lui Dinamo față de Bărboianu,** după ce ex-craioveanul i-a dat Cupa rivalei Steaua

Vizibil afectat de autogolul care a trimis trofeul Cupei în
Ghencea, Ștefan Bărboianu încearcă să treacă peste cel mai
nefericit moment al carierei.

Fostul fundaș al Științei spune că a fost încurajat de colegi,
însă este extem de dureros că greșeala sa a deposedat-o pe Dinamo
de un trofeu, chiar în favoarea marii
rivale.

„Există un Dumnezeu și pentru domnul Mititelu, a
retrogradat Craiova! Asta este, merg mai departe. Pe mine ce s-a
întâmplat aseară, nu mă doboară, mă face mai puternic.

Colegii au venit imediat după meci și m-au încurajat. Este o
înfrângere dureroasă, poate dacă dădeau ei gol nu era așa dureros.
Steaua ste o echipă arțăgoasă, foarte bine organizată, cu jucători
foarte buni, Steaua este Steaua, indiferent de antrenorul pe care
îl are”, a declarat Ștefan Bărboianu la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]