Brașovul lui Răzvan Lucescu, furat din nou!

Brașovul lui Răzvan Lucescu, furat din nou!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce în meciul cu CFR le-a fost refuzat un penalty, ieri, în jocul cu Gloria, din optimile Cupei, brașovenii au fost iar defavorizați de către arbitri.

Gloria Bistrița s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a trecut la penaltyuri de departajare, scor 5-3, de FC Brașov. Gloria a deschis scorul prin D. Roman (18), iar apoi centralul Balaj nu a văzut un fault clar în careu asupra lui Zaharia. A fost a doua lovitură de pedeapsă neacordată Brașovului într-un interval de numai trei zile, după ce Augustus Constantin a închis ochii la o intervenție asupra lui Buga, în meciul din ultima etapă de campionat, cu CFR Cluj.

Iar ca tacâmul să fie complet, cu puțin înainte de finalul prelungirilor, acolo unde s-a ajuns după ce Ilyeș a transformat o lovitură liberă de la 17 metri și a egalat la unu, Brașovul a fost dezavantajat din nou. În minutul 119 când Zaharia a marcat, numai că, stupoare, Balaj a luat de bună semnalizarea eronată de ofsaid a asistentului Szekely și a anulat golul. S-a ajuns astfel la loteria penalty-urilor, acolo unde ratările lui Măldărășanu și M. Roman au trimis Gloria în sferturi.

„Când nu ți se dă un penalty, accepți. Dar când în minutul 119, cu om în minus, ți se anulează un gol perfect valabil, e greu să mai spui ceva” – Răzvan Lucesc, antrenor FC Brașov

„Am avut un gol perfect valabil, anulat în mintul 119. Câtă vreme Jean Pădureanu va fi în fotbalul românesc, Bistrița va avea mereu asemenea arbitraje” – Dinu Gheorghe, președinte FC Brașov

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…