„Aveam nevoie de o descătușare!** Am mai făcut un pas către obiectivul nostru”

Dinamo a învins cu 5-0 pe Gaz Metan Severin, iar antrenorul "câinilor", Liviu Ciobotariu, a precizat că nu atât victoria, care era una oarecum așteptată și normală, cât mai ales scorul l-a entuziasmat deoarece elevii săi aveau nevoie de un astfel de meci reușit pentru a depăși sincopa cu Brașov din campionat.
"Aveam nevoie de o descătușare!** Am mai făcut un pas către obiectivul nostru"

Dinamo a învins cu 5-0 pe Gaz Metan Severin, iar antrenorul „câinilor”, Liviu Ciobotariu, a precizat că nu atât victoria, care era una oarecum așteptată și normală, cât mai ales scorul l-a entuziasmat deoarece elevii săi aveau nevoie de un astfel de meci reușit pentru a depăși sincopa cu Brașov din campionat.

„Am mai făcut un pas înspre obiectivele noastre, acelea de a ajunge în finală și de a o câștiga. A fost un joc la discreția noastră, vreau să remarc toată echipa, este foarte important că am reușit să marcăm 5 goluri, pentru că în campionat n-am reușit să înscriem și aveam nevoie de o descătușare.

Este adevărat că este cel mai scurt drum spre a câștiga un trofeu, ne dorim Cupa, suntem finalista de anul trecut. Este trist că n-avem suporteri pe stadion, noi avem nevoie de ei, eu sper să vină și să ne încurajeze. Ne așteaptă două deplasări foarte grele la Cluj, una cu „U”, celalată cu CFR”, a declarat Liviu Ciobotariu la Sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro