Autoritățile locale din Timișoara protestează față de decizia Comisiei de Disciplină!

Autoritățile locale din Timișoara protestează față de decizia Comisiei de Disciplină!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Autoritățile locale din Timișoara și-au manifestat, astăzi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului bănățean, nemulțumirea față de faptul că meciul dintre Dinamo și echipa antrenată de Gabi Balint, din semifinalele Cupei României, se va disputa fără spectatori.

"Protestăm, pe această cale, în calitate de reprezentanți ai autorităților locale, susținătoare din punct de vedere financiar și moral ale clubului-fanion al Timișoarei, față de hotărârea ca jocul cu Dinamo București, din cadrul semifinalelor Cupei României-Timișoreana, să se desfășoare cu porțile închise. Suntem defavorizați, atât orașul, cât și clubul, de această decizie, atâta vreme cât sancțiunea s-a pus în aplicare pe un alt stadion decât cel pe care s-au produs incidentele, și solicităm imperios ca partida dintre FC Timișoara și Dinamo să se dispute în prezența suporterilor! Considerăm, totodată, că pedeapsa împotriva clubului Dinamo trebuie să fie impusă la un joc de pe teren propriu al amintitei grupări, așa cum se specifică în regulamentele în vigoare. Decizia luată vineri nu face altceva decât să arunce o umbră de îndoială asupra Federației Române de Fotbal, confirmându-ne că, din păcate, nu spectacolul fotbalistic și suporterii sunt cei mai importanți!", se arată în declarația de pe site-ul politimisoara.com, semnată de primarul Gheorghe Ciuhandru, viceprimarul Adrian Orza, președintele Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, și rectorul Universității Politehnica, Nicolae Robu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…