Acasa » Cupa României » Alex Chipciu, show după ce s-a calificat în finala Cupei României: „Îmi dau seama că am îmbătrânit”

DECLARAȚII Alex Chipciu, show după ce s-a calificat în finala Cupei României: „Îmi dau seama că am îmbătrânit”

Gigi Grigorescu
Alex Chipciu, show după ce s-a calificat în finala Cupei României: „Îmi dau seama că am îmbătrânit”
Sport Pictures

U Cluj s-a calificat în finala Cupei României, iar după meciul de la Mioveni cu FC Argeș veteranul Alex Chipciu a făcut show, dându-și seama că a îmbătrânit.

Internaționalul român Alex Chipciu a făcut show după calificarea în finala Cupei României, amintindu-și că știe stadionul din Mioveni de când era copil.

Alex Chipciu nu s-a dezmințit și a făcut show după ce s-a calificat în finala Cupei României

Fericit după ce U Cluj s-a calificat în finala Cupei României, veteranul Alex Chipciu a făcut spectacol la declarațiile date după meciul cu FC Argeș, de la Mioveni.

El a câștigat trofeul în 2014/2015, când Steaua a învins chiar actuala lui echipă, cu 3-0, și a mai jucat finala în urmă cu trei sezoane, pierdută în fața lui Sepsi, antrenată de Cristiano Bergodi, în prezent pe banca tehnică a formației ardelene.

Chiar dacă a fost euforic, Chipciu a criticat dur gazonul arenei din Mioveni și și-a amintit că știe stadionul încă de când era copil. El a jucat timp de două sezoane, între 2004 și 2006, la Sporting Pitești.

„La penalty mereu se întâmplă așa, important e că ne-am calificat. Vrem să facem treabă bună la Sibiu, va fi frumos pentru toată lumea, mai ales pentru suporterii noștri, e aproape Sibiul. A fost un meci greu, dar din repriza a doua am controlat jocul, puteam să mai marcăm. Teren greu, așa cum am spus de atâtea ori.

Trebuie să ne pregătim de următorul meci. CFR se bucură, am jucat 120 de minute. Sunt răgușit că am țipat la arbitru. Și la colegi, la pauză, dar nu la cineva anume, i-am mobilizat. Presiunea vine din toate părțile, de la președinți, de la primar, și nu mai primeșțti un fault.

Nu vreau să umbresc meciul, îi felicit pe cei de la FC Argeș, au făcut o treabă groavă anul ăsta. Dani Coman a venit, a adus un antrenor inspirat. Piteștiul merită o echipă de nivelul acesta.

Când vin aici îmi dau seama că am îmbrătrânit, văd totul cu alți ochi. Felicitări, au fost adversari foarte buni. Sperăm să câștigăm în Gruia. Vine finala, după aia imediat meciul cu Craiova. Poate la televizor terenul pare bun, dar controlezi greu mingea, ne-am creat ocazii importante și mergem mai departe.

Eram în spatele băncii când au făcut foaia cu jucătorii care execută. Am zis că vreau să bat primul, să iau eu teama de a executa primul. S-a pus Ovidiu primul și bine că a marcat. Acum, că am câștigat, nu o să mai bat niciodată.

E greu să realizăm eventul, nu ne gândim la asta. Craiova are șansă la titlu, noi dacă facem egal ei au prima șansă, meritat, că au condus tot campionatul. Dar noi ne batem cu toate echipele”, a spus Chipciu, potrivit DigiSport.

Ștefan Lefter și-a amintit de finala Cupei din 2024, câștigată când era în poartă la Corvinul

La rândul lui, portarul Ștefan Lefter, care a parat ultima execuție a celor de la FC Argeș, va juca din nou finala Cupei României după doi ani. În 2023 a dat lovitura cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, care a învins Oțelul cu 5-4 la loviturile de departajare.

„Nu am calificat doar eu, toată echipa a contribuit, băieții au bătut extraordinar. Așa se câștigă la penalty-uri.

Atunci (n.r. – în 2024) nu am avut atâtea emoții ca azi. Eram sigur că o să scot măcar una, am așa un sentiment mereu. La loviturile de departajare scap de toată presiunea. I-am studiat, dar dintre cei care au executat nu bătuseră înainte prea mult.

M-a ajutat și antrenorul nostru cu portarii. A zis să-l aștept și să sar în dreapta, dar la penalty-uri mingea vine ca ghiuleaua. Cât suntem în luptă, nu ne dăm în spate. Suntem echipă puternică. Am încredere în colegi, staff, totul merge excelent.

Nu contează adversara din finală. O finală nu se joacă, se câștigă. Este un derby în Gruia, intens și pentru noi și pentru suporteri. Trebuie să câștigăm să ne menținem în top”, a transmis el, conform aceluiași post de televiziune.