Adrian Petre, în lacrimi după ce a marcat după cinci luni! A fost aproape și de un gol superb în Cupa României: „Vreau să prind Euro!” | VIDEO

Adrian Petre, în lacrimi după ce a marcat după cinci luni! A fost aproape și de un gol superb în Cupa României: „Vreau să prind Euro!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Petre este gata să-și ia revanșa după perioada mai puțin bună de la FCSB și Cosenza! Atacantul a marcat chiar în primul meci de la revenirea la UTA și a început să plângă imediat după reușita de pe Cluj Arena, într-un meci câștigat de gazde, scor 2-1.

Introdus la pauză, Petre s-a remarcat pe finalul meciului, atunci când a și reușit să înscrie, la ultima fază a partidei de miercuri.

Înainte de a marca singurul gol al oaspeților, Petre a trimis superb dintr-o lovitură liberă, dar balonul a lovit transversala.

Adrian Petre, după primul gol de la revenirea în România: „Vreau să prind Euro!”

După primul gol înscris de la revenirea în România, Adrian Petre are ambiții mari și vrea să prindă lotul lui Adrian Mutu, la Campionatul European de tineret.

„Din nefericire, am produs și noi una dintre surprize. N-avem nicio scuză, totul a fost contra noastră. Trebuie să trecem peste aceste momente grele. Ne pare foarte rău, ne cerem scuze fanilor, nu le cade bine, dar acesta este fotbalul. Sâmbătă e următorul meci, vedem ce putem scoate la Târgoviște. Mă interesează să fim în play-off, după ce am ieșit din Cupă. Vrea să strâng cât mai multe goluri și să prind Campionatul European de tineret. Trebuie să muncesc mai mult, doar așa pot să ajut echipa”, a spus Adi Petre, după eșecul suferit de UTA în optimile Cupei României.

VIDEO: Golul lui Adi Petre cu U Cluj

Alexandru Meszar, cel care-l cunoaște pe Adi Petre de mic copil din postura de conducător al clubului Atletico, a fost cel care a îmbrățișat din start ideea revenirii tânărului atacant la UTA. În prezent șef al echipei fanion a Aradului, Meszar speră să-l mai valorifice odată pe fotbalistul crescut de Cristi Păcurar și Francisc Tisza în generația din care au mai făcut parte Dennis Man (AC Parma) și Răzvan Oiadă (FCSB).

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup