Kylian Mbappe (23 de ani) a oferit imaginea serii la Campionatul Mondial din Qatar.
Echipa națională a Franței s-a duelat cu Maroc pentru un loc în finala Campionatului Mondial din Qatar, iar selecționata lui Didier Deschamps s-a impus
Franța a câștigat duelul cu Maroc din semifinalele Campionatului Mondial din Qatar, scor 2-0, iar în finală se va întâlni cu Argentina, duminică, 18 decembrie, ora 17.00.
Kylian Mbappe, starul echipei naționale a Franței, a oferit imaginea serii imediat după ce arbitrul a fluierat finalul meciului.
Vedeta echipei naționale a Franței s-a îndreptat către Achraf Hakimi, coechipierul său de la PSG, pentru a face schimb de tricouri. Cei doi nu doar că au schimbat tricourile, ci s-au îmbrăcat imediat în ele.
Interesat este faptul că Kylian Mbappe a ales să poarte tricoul „rivalului” Achraf Hakimi chiar și în momentul în care internaționalul francez se bucura împreună cu coechipierii săi pentru calificarea în finala Campionatul Mondial din Qatar.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F12%2FKylian-Mbappe-a-oferit-imaginea-serii-in-Qatar-dupa-Franta-Maroc-2-0-1.jpg)
Kylian Mbappe se bucură împreună cu coechipierii săi din naționala Franței purtând tricoul lui Hakimi.
Partida dintre Franța și Maroc s-a terminat cu victoria selecționatei lui Didier Deschamps, scor 2-0. Astfel, francezi se vor duela în finala programată duminică, 18 decembrie, cu Argentina, în timp ce magrebienii vor întâlni Croația în finala mică sâmbătă, 17 decembrie, ora 17.00.
Meciurile Argentina – Franța și Croația – Maroc sunt transmise la TV pe TVR 1, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.