Cea mai mare umilință pentru Leo Messi, după ce a devenit campion mondial! Ce a putut să facă FIFA: a șters apoi postarea, dar era prea târziu și acum argentinianul se simte jignit!

Cea mai mare umilință pentru Leo Messi, după ce a devenit campion mondial! Ce a putut să facă FIFA: a șters apoi postarea, dar era prea târziu și acum argentinianul se simte jignit!
  • Publicat:

FIFA a comis o gafă uluitoare pe contul oficial de Twitter al Campionatului Mondial, chiar la scurt timp după încheierea turneului final din Qatar.

Forul mondial a publicat o fotografie cu Lionel Messi în timp ce ținea premiul pentru cel mai bun jucător al finalei dintre Argentina și Franța, iar textul aferent pozei era următorul: „Discuția despre cine e GOAT (n.r- cel mai bun al tuturor timpurilor) s-a încheiat. Ultimul trofeu este acum o parte din colecție. Moștenirea e completă”.

Suporterii au năpustit asupra celor de la FIFA, pe care i-au acuzat de imparțialitate și că tratează foarte greșit această problemă, pe când alții au considerat că postarea este o formă de lipsă de respect față de fotbaliști precum Pele, Diego Maradona sau Cristiano Ronaldo.

FIFA a comis o gafă uluitoare pe contul oficial de Twitter al Campionatului Mondial, chiar la scurt timp după încheierea turneului final din Qatar

Ulterior, în încercarea de a repara eroarea de proporții comisă, cei care se ocupă de contul de Twitter „FIFA World Cup” au revenit cu o nouă imagine, de această dată cu rivalul etern al lui Leo Messi, Cristiano Ronaldo.

„Like dacă ți-a plăcut Campionatul Mondial!” a fost textul atașat unei postări care îl afișa pe superstarul portughez zâmbitor, însă după o competiție pe care a părăsit-o chiar în șiroaie de lacrimi.

Și de această dată, postarea a provocat reacții acide din partea internauților. Mesajul a fost interpretat de către anumiți suporteri ca o ironie la adresa lui Cristiano Ronaldo, care traversează un moment de cumpănă în carieră și putea semna tocmai cu Al Nassr.

În cele din urmă, și această a doua postare a celor de la FIFA a avut parte de aceeași soartă ca prima, cu Lionel Messi, și a fost ștearsă de pe rețelele de socializare într-un timp foarte scurt.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele