A sărutat Cupa Mondială înainte de mireasă. Vedeta din lotul Argentinei a adus mult râvnitul trofeu la propria nuntă | VIDEO

Andrei Preotu
A sărutat Cupa Mondială înainte de mireasă. Vedeta din lotul Argentinei a adus mult râvnitul trofeu la propria nuntă | VIDEO

Bucuria este în continuare una mare printre jucătorii Argentinei, dovadă că Nicolas Tagliafico a adus trofeul Cupei Mondiale chiar la propria nuntă.

Nicolas Tagliafico și soția acestuia au făcut petrecerea de nuntă abia anul acesta, având în vedere că pandemia de COVID-19 și restricțiile care au ținut o perioadă bună le-au dat planurile peste cap.

Argentina a devenit campioană mondială după o pauză de 36 de ani, izbutind să câștige trofeul în Qatar după ce a trecut de Franța, la loviturile de departajare.

A sărutat Cupa Mondială înainte de mireasă! Ce a făcut vedeta Argentinei la propria nuntă

Fotbalistul Argentinei și soția sa au fost filmați dansând și cântând pe scenă, iar trofeul decernat în Qatar nu a lipsit, pe acordurile celebrei piese „We are the Champions”, care aparține celor de la Queen.

Tagliafico a adus la nuntă inclusiv medalia de campion, pe care a pus-o în jurul gâtului. Fotbalistul a sărutat trofeul alături de soția sa, momentul devenind repede viral pe rețelele de socializare.

„M-ai susținut mereu, ai fost aproape de mine în toate momentele bune și mai puțin bune pe care le-am avut. Mi-am dat seama cât de norocos sunt să te am, pentru că vei fi aici indiferent de situație. Te iubesc”, a fost mesajul superb al lui Tagliafico.

„SUNTEM CAMPIONI MONDIALI! Argentina a învins Franța la penalty-uri și este campioană mondială. Argentina este campioană mondială. A costat, am suferit mult, dar a meritat mai mult. După finala epică (2-2 în 90 și 3-3 cu prelungiri), naționala a devenit mare la penalty-uri, Dibu a blocat unul și Mondialul 2022 este vopsit în albastru-alb. Cupa, acum da, acum în sfârșit, în mâinile celui mai buni dintre toți: Lionel Andrés Messi o va ridica”, au scris cei de la Ole, după performanța Argentinei de la turneul final.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]