Acasa » Corespondență Antalya » Daniel Paraschiv a spart gheața la Rapid! Primul gol marcat în tricoul giuleștenilor

VIDEO Daniel Paraschiv a spart gheața la Rapid! Primul gol marcat în tricoul giuleștenilor

Daniel Paraschiv a marcat primul său gol pentru Rapid în amicalul cu CSKA 1948 Sofia.

Rapid bifează al doilea amical din cantonamentul din Antalya. Singurul transfer făcut de giuleșteni în această iarnă a debutat ieri, dar nu le-a purtat noroc noilor săi colegi. Giuleștenii au cedat meciul cu Wisla Plock, scor 1-2. A trecut rapid peste acea înfrângere și a marcat un gol spectaculos de la aproape 20 de metri în meciul cu o formație din țara vecină, Bulgaria.

Primul gol marcat de atacantul transferat de Rapid din La Liga

Se pare că Daniel Paraschiv s-a integrat destul de repede în noua sa echipă. A evoluat ieri în duelul cu Wisla Plock, iar la doar o zi distanță Costel Gâlcă a mizat pe serviciile atacantului și din startul meciului cu CSKA Sofia.

În al doilea amical din Antalya a avut nevoie doar de 38 de minute pentru a-și trece numele pe tabelă. A luat o fază pe cont propriu, iar după ce a depășit un adversar a trimis direct bară-gol în partea dreaptă a portarului advers de la aproape 20 de metri.

Echipe de start la Rapid – CSKA Sofia

Rapid (4-3-3): Briciu – Onea, Ciobotariu, Kramer, Braun – Vulturar, Gheorghe, Hazrollaj – Jambor, Paraschiv, Pop
Rezerve: Aioani, Manea, Borza, Bolgado, Gojkovic, Pașcanu, Micovschi, Ignat, Grameni, Hromada, Bădescu, Christensen, Dobre, Koljic, Petrila, A. Șucu, Banu, Onea

CSKA Sofia: Sheytanov, Parkhomenko, D. Medina, Sobrero, Couto, Martines, M. Diallo, Carrion, A. Traore, Krebs, A. Iliev
Rezerve: Gasevic, Vitanov, Magnin, E. Franco, L. Marques, Hoffmann, Grivic, Tsonev, Boychev, F. Maciel, Rusev, B. Dimitrov, Tarasenko, E. Romanyuk

A revenit după doi ani în Superliga

În 2024 semna cu Real Oviedo, dar nu a reușit să se integreze prea bine la noua sa echipă, așa că acum are șansa să își relanseze cariera înapoi în Superliga. Hermannstadt încasa 700.000 de euro de pe urma acelui transfer. Jucătorul ajungea la scurt timp, sub formă de împrumut, la CyD Leonesa, pentru care a jucat 391 de minte în cele 10 partide și a marcat un gol.

Dacă confirmă la Rapid și reușește să se impună în fața lui Elvir Koljic, Daniel Paraschiv poate fi transferat definitiv în vară pentru 500.000 de euro. Momentan, giuleștenii au achitat 50.000 de euro pentru împrumut pe șase luni.

„E o concurență la Elvir Koljic. Eu mi-l amintesc foarte bine la Hermannstadt. Mi s-a părut un jucător super bun, atunci a avut ofertă și de la Dinamo Kiev. A fost cea mai bună perioadă a lui. Față de un fundaș care trebuie să fie regulat (n.r. pe teren), unui atacant îi dai 15 minute îți dă un gol. La un atacant e mai ușor, perioada de patru luni (n.r. fără jocuri în picioare) nu e mare, nu sunt doi ani”, a spus Ioan Andone, pentru Digi Sport.