CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Octavian Popescu ar fi tot mai aproape de un transfer sub comanda lui Marius Șumudică, iar Marco Dulca este convins că fostul său coleg trebuie să se pună la punct din punct de vedere mental.
Fiul lui Cristi Dulca s-ar bucura ca Octavian Popescu să joace la un nivel cât mai bun în străinătate, în contextul în care jucătorul de la FCSB este dorit de Al Okhdood, noua echipă a lui Șumudică.
Aflat acum la Petrolul, Marco Dulca este cu gândul și la foștii colegi din cariera sa și speră ca Octavian Popescu să fie din nou jucătorul decisiv pentru o echipă cu pretenții.
Coleg cu Tavi Popescu și la naționala de tineret a României, Marco Dulca îi recomandă jucătorului de la FCSB să lucreze la aspectul mental pentru a fi iar la înălțime.
„Îl cunosc de mai mult timp, de când eram la U21. M-aș bucura pentru el să revină (n.n. într-o formă bună), este un jucător talentat, tânăr, care poate să mai confirme și să prindă un transfer în străinătate. Dar un sfat pe care i l-aș putea da este să lucreze mai mult mental. Așa văd eu din afară”, a mărturisit Marco Dulca, într-un interviu acordat pentru ProSport în Antalya.
Marco Dulca nu uită perioada bună a jucătorului ajuns și la naționala mare a României, atunci când Gigi Becali visa să ia o avere pe fotbalistul trecut apoi pe banca de rezerve.
Cariera lui Tavi Popescu poate fi resuscitată de Marius Șumudică, tehnicianul care o va pregăti pe Al Okhdood.
„A început foarte bine (n.n. Tavi Popescu)! A avut doi ani chiar super buni la FCSB, dar eu zic că trebuie să te și menții la un anumit nivel ca să poți pleca afară sau să îți dorești mai mult de la fotbal”, a mai afirmat mijlocașul Petrolului.
În contextul interesului arătat de Marius Șumudică, Gigi Becali a mărturisit că Tavi Popescu nu mai are voie să discute cu trei persoane care nu l-ar ajuta să progreseze.
„Acum sunt trei persoane cu care nu mai are voie nici la telefon să vorbească. Foarte periculoase acele persoane. Nu sunt lucruri grave, dar care afectează fotbalului.
A zis (n.r.- Şumudică) că are încredere în Popescu, bandă stângă. Am cerut 150.000 împrumut, 20 de mii să-i dea lui. Acolo, Guvernul îţi dă 30 de milioane, dar dacă-i cheltui pe ăia, nu mai ai alţii”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.