Duminică seară, 15 iunie 2025, Istvan Kovacs (40 de ani) s-a aflat la centrul duelului PSG – Atletico Madrid 4-0, disputat pe stadionul Rose Bowl din Pasadena, California, la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Arbitrajul românului a stârnit câteva semne de întrebare, astfel că la capătul celor 90 de minute, reporterii au dorit să îi ia o reacție la cald lui Diego Simeone (55).
Istvan Kovacs a arbitrat duelul PSG – Atletico Madrid 4-0, din Grupa B de la Campionatul Mondial al Cluburilor, și a avut mult de muncă.
La doar câteva săptămâni distanță după ce a fluierat-o pe PSG în finala Ligii Campionilor, arbitrul din Carei s-a văzut din nou la centrul unei partide jucate de parizieni și spiritele au fost foarte încinse. Spre exemplu, Kovacs a acordat nu mai puțin de 9 cartonașe galbene, iar două dintre ele, date lui Lenglet, s-au transformat într-un roșu.
De asemenea, la scorul de 2-0 pentru PSG, în minutul 58 mai precis, Atletico Madrid a avut un gol anulat la Julian Alvarez, pe motiv de fault. Decizia lui Istvan Kovacs a fost luată abia după intervenția VAR. Și, în cele din urmă, un alt moment tensionat s-a petrecut în minutul 90+5, când PSG a primit un penalty tot cu ajutorul VAR.
Având în vedere contextul prezentat, Diego Simeone a fost întrebat la capătul meciului, printre altele, despre arbitraj.
Eliminarea (n.r. – din minutul 78 a lui Lenglet) ne-a omorât. Atletico a comis 7 faulturi și a primit 7 cartonașe galbene… Ați văzut cu toții. La unele se impunea acordarea cartonașului galben, dar la altele nu. Cu toate acestea, lucrurile au mers mereu în aceeași direcție. Da, păi Liga Campionilor încă ne dă coșmaruri. Am fost răniți, dar acesta este un turneu diferit. Acum mai avem două meciuri foarte importante, trebuie să le batem pe Seattle și Botafogo și să mergem mai departe. Avem calitatea necesară pentru a face asta. Cu PSG au fost două jocuri în același meci. În prima repriză au fost superiori, în special la controlul jocului. Nu ne-au fost foarte superiori în termeni de ocazii, dar au controlat jocul. De asemenea, au fost cinici. Puteam egala la șutul lui Griezmann. La aceeași fază, ei au scăpat pe contraatac și au dus scorul la 2-0. În repriza secundă, ne-am afișat mult mai bine, am dus scorul la 2-1, dar arbitrul a fost chemat la VAR când jocul putea fi lăsat să continue. A fost gol valabil, dar ei l-au anulat, într-un moment în care totul era deja dificil. Apoi a venit eliminarea lui Lenglet, iar cei de la PSG au profitat de acest avantaj. (n.r. – Poți înțelege decizia arbitrului de a anula acel gol?) M-am săturat să vorbesc întruna despre aceleași subiecte. După 14 ani (n.r. – de când e pe banca lui Atletico), nu o să mai stau să vorbesc despre arbitri. M-am săturat! Pe de altă parte, întotdeauna părem a fi niște victime. Și nu îmi place să mă simt ca o victimă în niciun scenariu. Am jucat bine împotriva unui adversar extraordinar, care a fost mai bun ca noi. Dar detaliile sunt și ele evidente”, a declarat Diego Simeone, printre altele, după PSG – Atletico Madrid 4-0.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FIstvan-Kovacs-a-explicat-deciziile-VAR-in-PSG-Atletico-Madrid-4-0.jpg)
Foto: Profimedia, 16 iunie 2025
Fabian Ruiz a deschis scorul la Pasadena încă din minutul 4, după care, în prelungirile primei reprize, Vitinha a făcut ca tabela să arate 2-0 pentru PSG. În schimb, ultimele două goluri au venit pe final, după ce Atletico a rămas în inferioritate numerică. Mayulu a punctat în minutul 87, în timp ce Lee Kang-In a închis tabela din penalty în minutul 90+7.
Ne-au lipsit o posesie mai bună, o personalitate mai bună… Nu am fost capabili să câștigăm baloanele și să judecăm cu răbdare, astfel încât să îi împingem în defensivă. Dacă echipa adversă atacă bine, pasează, te deposedează de minge și nu te lasă să îți faci jocul, asta se întâmplă. Puteam egala la șutul lui Griezmann, dar portarul a intervenit salvator și noi am fost puși în dificultate imediat după. Un scor de 4-0 e foarte rău, dar e responsabilitatea noastră”, a încheiat Simeone.