Runda decisivă în grupe continuă la Cupa Mondială 2026 cu Ecuador – Germania și Curacao – Coasta de Fildeș în grupa E . Ai toate calculele calificării LIVE, echipele de start, clasament în timp real și desfășurarea livetext a partidelor programate în paralel de la ora 23:00!
Cum te-ai obișnuit deja, doar cu ProSport trăiești Cupa Mondială 2026 minut cu minut și în integralitate. Să vedem cine se califică și de pe ce locuri din grupa E, dar și ce adversare poate întâlni fiecare echipă în șaisprezecimile de finală!
Iată cum se prezintă clasamentul înaintea partidelor decisive Ecuador – Germania și Curacao – Coasta de Fildeș și criteriile de departajare la egalitate de puncte:
Se califică în șaisprezecimi locurile 1 și 2 din clasamentul final al fiecărei grupe plus cele mai bune 8 locuri trei din totalul de 12. În caz de egalitate la puncte în grupă între două sau mai multe echipe se aplică în ordine criteriile de departajare:
S-au jucat:
La acest moment, trei echipe din grupa E luptă pentru calificarea directă în șaisprezecimi, adică locul 2, câtă vreme Germania e deja câștigătoarea grupei.
Dacă adversarii din șaisprezecimi pentru locul 1 și locul 3 din această grupă nu pot fi calculați încă, totul depinzând de grupele din care se vor califica locurile trei, știm sigur că locul 2 va întâlni locul 2 din grupa I: adică Franța sau Norvegia!
Cele două sunt la egalitate de puncte, avantaj pentru francezi la golaveraj (+5 vs +4) și urmează meciul lor direct. Dacă Franța nu pierde, locul din grupa noastră E va întâlni așadar Norvegia în 16-imi.
Iată cum se prezintă toate calculele calificării din grupa E la Cupa Mondială 2026 înaintea celor două partide finale, Ecuador – Germania și Curacao – Coasta de Fildeș. De la ora 23:00 urmărim împreună aici desfășurarea lor live și situația calificării în timp real!
Locul 2. Ivorienii și-au câștigat un scenariu aparent facil, în care depind 100% de ei înșiși. Trebuie să NU piardă în fața Curacao și vor încheia pe locul secund, calificându-se direct în șaisprezecimi. Unde ar întâlni Norvegia sau Franța (dacă pierde cu Norvegia).
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fcoasta-de-fildes-ecuador-1-0-magia-ultimului-minut-aproape-cat-o-calificare-cum-arata-clasamentul-in-grupa-e-acum.jpg)
FOTO: Petr David Josek / AP / Profimedia 15 iunie 2026
Coasta de Fildeș termină pe locul 3 dacă pierde cu Curacao iar Ecuador NU câștigă cu Germania. Africanii ar avea 3 puncte și golaveraj negativ (au 0 acum) în ierarhia locurilor trei din toate grupele.
Iată cum arată topul locurilor 3 la CM 2026 din grupele care s-au încheiat până acum:
Locul 2. Există un singur scenariu pentru calificarea directă a sud-americanilor și el presupune victorie cu Germania iar Curacao să bată pe Coasta de Fildeș. Tare greu! Dar nu imposibil.
Ecuador și Curacao ar încheia astfel la egalitate de puncte (4), a fost egal în meciul direct, dar sud-americanii s-ar fixa pe locul 2 pe baza golaverajului. Acum au -1, în vreme ce Curacao are -6.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fecuador-curacao-cm-2026-live-mondial-liga-campionilor-premier-league-clasament-grupa-e.jpg)
FOTO: Emmanuele Mastrodonato / Zuma Press / Profimedia 21 iunie 2026
Esențial pentru Ecuador e să învingă Germania. Asta chiar dacă nu pierde Coasta de Fildeș cu Curacao și sud-americanii ratează locul 2. Doar așa Ecuador ajunge la 4 puncte și golaveraj minimum 0 (are -1 acum), fiind 99,99% calificată în cele mai bune 8 locuri trei din toate grupele.
Ar depăși deja trei din cele patru naționale pe care ar trebui să o facă în această ierarhie, toate cele trei locuri 3 din grupele încheiate deja:
Locul 2. Minunea din Caraibe e posibilă! Dar, după 1-7 cu Germania și o remiză de colecție cu Ecuador, naționala lui Dick Advocaat, cel mai bătrân selecționer din turneu, trebuie să câștige cu Coasta de Fildeș. Și nu e tot!
Pentru locul secund, e obligatoriu ca Ecuador să NU învingă Germania. Doar așa Curacao ajunge la 4 puncte și se califică direct, de pe locul 2.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fgermania-curacao-e-live-la-cm-2026-a-inceput-duelul-in-care-o-tara-cat-braila-vrea-minunea-in-fata-starurilor-din-bundesliga.jpg)
FOTO: Christian Charisius / DPA / Profimedia 14 iunie 2026
Curacao poate termina și pe locul 3, cu șanse uriașe de calificare între cele mai bune 8 locuri trei din cele 12 grupe, dar tot trebuie să bată Coasta de Fildeș. Ajunge pe locul 3 dacă Ecuador învinge Germania.
Un egal pentru Curacao cu Coasta de Fildeș, cumulat cu o înfrângere pentru Ecuador cu Germania, ar duce naționala din Caraibe pe locul 3 în grupă la final. Dar cu doar 2 puncte! Șanse infime de calificare, am văzut mai sus punctajele locurilor trei din grupele deja încheiate…
Ecuador (3-4-2-1): Galindez – Ordonez, Pacho, Hincapie – Preciado, Franco, M. Caicedo, Estupinan – J. Yeboah, Plata – E. Valencia
Germania (4-2-3-1): Baumann – Anton, M. Thiaw, Rudiger, Raum – Goretzka, Stiller – Leweling, Amiri, M. Beier – Undav
Curacao (5-4-1): Room – J. Brenet, Gaari, Obispo, Fonville, Floranus – Chong, Comenencia, L. Bacuna, J. Bacuna – Locadia
Coasta de Fildeș (4-1-4-1): Y. Fofana – G. Doue, Kossounou, Agbadou, G. Konan – I. Sangare – A. Diallo, Kessie, I. Oulai, Y. Diomande – Bonny