După un 7-1 copleșitor la debut în turneu contra celor din Curacao, nemții au trecut la nivelul următor în grupă, un duel captivant Germania – Coasta de Fildeș, în condițiile în care și ivorienii sclipitorului Yan Diomande s-au impus la start, 1-0 cu Ecuador.
Doar pe ProSport trăiești Mondialul în integralitate și minut cu minut! Așa că mai jos te așteaptă rezumat Germania – Coasta de Fildeș 2-1 în format Jurnal de Mondial, desfășurarea partidei pas cu pas în livetext, echipele și loturile plus clasament grupa E!
Julian Nagelsmann a vrut calificare după două meciuri și zero emoții la duelul final cu Ecuador. Argumentul deciziei de forță spre a păstra echipa de start din 7-1 cu Curacao. Oamenii convingători în fața „liliputanilor”.
Doar că prima repriză l-a scos din minți, pe alocuri. Nemții au intrat în jocul fizic pe care îl stăpânesc atât de bine ivorienii, și-au fracturat construcția în stângăcii apăsate de iuțeala și puterea din presiunea africanilor la recuperare. Au pasat de-a latul, au încercat diagonale. Nimic!
Germania a fost împinsă ori a căzut singură în ungherul păcătos al stilului european dus la extrem, în care am mai văzut Spania cu Capul Verde, Elveția cu Qatar, dar mai ales Turcia! Să avem mingea, să ocupăm zone, fără esența prospețimii necesare pentru eficiență acolo, unde contează, în față.
Culmea, Coasta de Fildeș pare că a luat exclusiv ce e bun din rigoarea fotbalului european, disciplina tactică și inteligența timing-ului din tranziții. Pe lângă calitate individuală remarcabilă și forță fizică ideal cuplată cu energia, naturale parcă. Într-un excelent, mobil și deopotrivă flexibil 4-1-4-1.
Germania cred că ar fi trebuit să deschidă scorul, nu mi s-a părut fault la portar când Pavlovic a trimis cu capul în plasă, din corner. Al doilea gol anulat nemților în prima repriză, fault clar comis Musiala în construcție. Ivorienii au profitat între aceste două episoade și, cum-necum, din atenție și inspirație îmbrățișate, Kessie a împins în poartă.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fprofimedia-1111515776.jpg)
FOTO: Tom Weller / DPA / Profimedia 21 iunie 2026
Mă așteptam la iureș german după pauză. Și nu doar că n-a fost, dar ivorienii au stat până prin minutul 60 mai mult în jumătatea lui Neuer, au impus ritmul. Extraordinar de buni!
Ce s-a schimbat totuși? Julian Nagelsmann s-a înfuriat cu idei și a avut tupeu să schimbe. Cum Roberto Martinez n-are la portughezi și forțează cu Cristiano Ronaldo. Poate pentru neamțul e cel mai tânăr selecționer al Mondialului la 39 de ani fără o lună.
Nagelsmann a scos în minutul 60 starurile fantomatice azi, Musiala și Sane, pentru Leweling și Undav. A modificat ofensiv și cu Amiri pentru Pavlovic. Iar ivorienii n-au mai contat, fixați tactic aproape de portarul lor. Iar Undav, „nouar” autentic, a egalat din centrarea lui Amiri.
În prelungiri, Undav marchează golul victoriei. Și al calificării din grupele Mondialului. Cui îi e frică să joace cu vârf autentic? Și cui îi e frică de înțelepții tineri?
Au marcat: Undav ’68, ’90+4 / Kessie ’30
Germania (4-2-3-1): Neuer – Kimmich (c), Tah, N. Schlotterbeck (Rudiger ’45), N. Brown – F. Nmecha, A. Pavlovic (Amiri ’60) – Sane (Leweling ’60), Musiala (Undav ’60), Wirtz – Havertz (Goretzka ’85)
Coasta de Fildeș (4-1-4-1): Y. Fofana – Singo (G. Doue ’82), Kossounou, Agbadou, G. Konan – I. Sangare (S. Fofana ’75) – A. Diallo (Adingra ’75), Kessie (c), I. Oulai, Y. Diomande (Pepe ’85 – Bonny (Guessand ’75)
Mai jos în liveblog loturile complete!
Pentru prima oară, Campionatul Mondial înseamnă nu mai puțin de 48 de echipe naționale angrenate în turneul final. Acestea sunt organizate în 12 grupe de câte patru echipe fiecare. Iată clasamentul din grupa E acum și povestea meciurilor deja disputate:
S-au jucat:
Se califică în șaisprezecimile competiției locurile 1 și 2 din clasamentul final al fiecărei grupe împreună cu 8 locuri trei, cele mai bune, din totalul de 12. În caz de egalitate la puncte în grupă între două echipe, se aplică în ordine drept criterii de departajare:
FINAL.
Min 90+4. Undav reușește „dubla”! Găsește excepțional spațiul necesar în careu, din pasa lui Felix Nmecha, și dă lovitura în prelungiri! Germania – Coasta de Fildeș 2-1!
Min 89. Nemții și-au revenit în joc după modificările operate. Brown are o mare ocazie, dar balonul trimis în colțul din dreapta e prins de Fofana.
Min 68. Undav, intrat pe teren de 8 minute, reia din careu centrarea lui Amiri, aruncat și el în luptă tot în minutul 80! Mutări de maestru ale lui Nagelsmann care mai salvează „tabloul”.
Min 60. Nemulțumit de tot ce vede, Nagelsmann face trei schimbări dintr-un foc. Inclusiv două vedete sunt OUT din ofensivă! Toate detaliile în caseta live a partidei de mai jos în liveblog.
Min 55. Cine se aștepta la iureș german și trezirea orgoliului, să mai aștepte! Nu doar că repriza a început fără asta, dar ivorienii stau bine așezați în jumătatea adversă, se rotesc în jurul careului lui Neuer. Și controlează jocul!
A început repriza secundă, Germania renunță la Nico Schlotterbeck, accidentat în prima repriză, iar Nagelsmann îl trimite pe teren în locul lui pe Antonio Rudiger.
PAUZĂ. După 7 minute de prelungiri în care jocul și-a menținut echilibrul, ivorienii gestionează foarte bine provocarea!
Min 39. Nemții trimit din nou mingea în poartă! Și tot degeaba! Kavertz trece de portar și trage excelent printre fundașii africani în încercarea unui baraj disperat, dar Musiala faultase în construcția fazei.
Min 30. Ivorienii dau lovitura la Toronto! Kessie urmărește respingerea nemților la șutul lui A. Diallo, pune latul inspirat și deschide scorul! Germania – Coasta de Fildeș 0-1
Min 21. Pavlovic se înalță și reia din corner în poartă, dar arbitrul fluieră fault la portar. Decizie discutabilă! Intenția neamțului a fost evidentă de a juca mingea, nici contactul cu Fofana nu evidențiază un contact de natura faultului.
Min 10. Start echilibrat de meci, dar cu nemții în control, care au și prima ocazie mare de gol. Havertz reia excelent cu capul, din săritură, însă portarul Fofana reușește un reflex și respinge de pe linia porții!
A început partida Germania – Coasta de Fildeș la Toronto (Canada), fluier de start al arbitrului paraguayan Juan Gabriel Benitez.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fgermania-curacao-7-1-nici-cu-ai-nu-iese-cum-o-fac-nemtii-distractie-cu-nationala-unei-tari-cat-braila.jpg)
FOTO: Christian Charisius / DPA / Profimedia 14 iunie 2026
Portari: Baumann (Hoffenheim), Neuer (Bayern Munchen), Nubel (Stuttgart)
Fundași: W. Anton, N. Schlotterbeck (Dortmund), N. Brown (Frankfurt), Raum (RB Leipzig), Rudiger (Real Madrid), Tah (Bayern Munich), M. Thiaw (Newcastle)
Mijlocași: P. Gross (Brighton), Kimmich, Goretzka, A. Pavlovic, Musiala (Bayern Munich), F. Nmecha (Dortmund), Stiller, Leweling (Stuttgart), Wirtz (Liverpool), Sane (Galatasaray), Ouedraogo (RB Leipzig)
Atacanți: Beier (Dortmund), Havertz (Arsenal), Undav (Stuttgart), Woltemade (Newcastle)
Selecționer: Julian Nagelsmann (38 ani, Germania)
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fprofimedia-1110577584.jpg)
Yan Diomande la CM 2026. Foto: Profimedia 19.06.2026
Portari: Y. Fofana (Rizespor), M. Kone (Charleroi), Lafont (Panathinaikos)
Fundași: Agbadou (Beșiktaș), Operi (Istanbul Bașakșehir), O. Diomande (Sporting Lisabona), G. Doue (Strasbourg), G. Konan (Gil Vicente), Kossounou (Atalanta), Ndicka (Roma), Singo (Galatasaray)
Mijlocași: S. Fofana (Porto), Guiagon (Charleroi), Inao Oulai (Trabzonspor), Kessie (Al Ahli), I. Sangare (Nott. Forest), Seri (Maribor)
Atacanți: Adingra (Monaco), Bonny (Inter Milan), A. Diallo (Man. United), O. Diakite (Cercle Bruges), Y. Diomande (RB Leipzig), Guessand (Aston Villa), Pepe (Villarreal), B. Toure (Hoffenheim), Wahi (Nice)
Selecționer: Emerse Fae (42 ani, Coasta de Fildeș)