Florin Prunea nu a mai suportat criticile la adresa lui Mircea Lucescu și a venit cu un mesaj pentru contestatari.
Fostul portar al Generației de Aur a sărit în apărarea selecționerului în vârstă de 79 de ani.
Mircea Lucescu, selecționerul României, a fost aspru criticat după eșecul cu Bosnia, scor 0-1, din preliminariile Cupei Mondiale.
Florin Prunea consideră că nu este nimic pierdut și a ținut să-i ia apărarea fostului antrenor de la Dinamo Kiev.
„Terminați cu prostiile astea, pe bune! Nici nu a venit omul bine la echipa națională și l-ați luat în primire.
A pierdut un joc, stop, ajunge! A pierdut un meci, ce s-a întâmplat?! Mergem mai departe, avem șanse de calificare în continuare, șansele sunt intacte, se duce mai departe.
Nici el nu este obișnuit cu atmosfera asta din România, că noi mai comentăm, câteodată poate mai sărim și calul. Una peste alta, lăsați omul în pace să își facă treaba. Este timp destul, dar situația este complicată.
Bosnia are șase puncte din start, noi jucăm în Austria, nu avem voie să pierdem, dar din grupa asta nu avem cum să nu ne calificăm, părerea mea!”, a spus Florin Prunea, la iamsport.ro.
Radu Banciu a venit cu acuzații grave la adresa selecționerului Mircea Lucescu. Jurnalistul l-a numit mercenar, plin de ifose și a spus că e numai după bani.
„Singura echipă adevărată din cariera lui nea Mirciu (n.r. Mircea Lucescu) a fost Dinamo, restul sunt povești.
Dacă nu ar fi fost mercenar, plin de ifose și numai după bani, nu ar fi antrenat niciodată altă echipă, decât pe Dinamo. Asta era echipa lui, restul sunt povești”, a spus Radu Banciu.
Niciodată nu vine un jurnalist să vă spună asta. El a stat doar în campionate unde se blătuia de la început până la sfârșit. E o minciună, o cloacă! Ce să joci acolo? N-ai nicio emoție”, a declarat jurnalistul.