Campionatul Mondial de fotbal are loc în 2026. Statele Unite este una dintre organizatoare, iar cu 11 luni înaintea competiției a venit reacție de o duritate fără precedent.
Sindicatul mondial al fotbaliștilor FIFPRO, condus de Sergio Marchi, a emis o declarație dură la adresa lui Gianni Infantino, despre care afirmă că se crede Dumnezeu.
FIFPRO îl acuză pe Infantino că a dăunat sănătății jucătorilor prin organizarea Campionatului Mondial al cluburilor, care are loc în Statele Unite ale Americii. Președintele instituției, Sergio Marchi, a analizat circumstanțele în care s-a desfășurat turneul.
„Fără a aduce atingere faptului că recenta Cupă Mondială a Cluburilor a generat entuziasm în rândul numeroșilor fani și ne-a permis să vedem unele dintre principalele figuri ale fotbalului mondial în același turneu, FIFPRO nu poate să nu sublinieze, cu o claritate absolută, că această competiție ascunde o deconectare periculoasă de realitatea reală prin care trec majoritatea fotbaliștilor din lume”, începe în comunicatul, al cărui titlu este „Infantino se crede Dumnezeu”.
„Ceea ce a fost prezentat ca o celebrare globală a fotbalului nu a fost nimic mai mult decât o ficțiune creată de FIFA, condusă de președintele său, fără dialog, sensibilitate sau respect pentru cei care susțin jocul cu eforturile lor zilnice.
O punere în scenă grandilocventă amintește inevitabil de «pâinea și circurile» Romei lui Nero, divertisment pentru mase, în timp ce în culise se adâncesc inegalitatea, precaritatea și lipsa de protecție a adevăraților protagoniști”, transmite Marchi, potrivit AS.
El susține că majoritatea fotbaliștilor din întreaga lume nu își primesc salariile integrale; joacă doar câteva luni pe an și o fac fără cea mai mică garanție de stabilitate, acoperire medicală sau condiții de muncă decente.
Această realitate a fost ignorată de FIFA, care a ales să continue să își crească veniturile în detrimentul corpului și sănătății jucătorilor. FIFPRO a denunțat și condițiile precare în care s-a desfășurat Cupa Mondială a cluburilor.
„Mai mult, turneul s-a desfășurat în condiții inacceptabile, meciurile fiind jucate la ore extrem de calde și la temperaturi care au pus în pericol siguranța fizică a jucătorilor. Ceea ce s-a întâmplat nu se poate repeta sub nicio formă la Cupa Mondială FIFA de anul viitor.
La FIFPRO, am avertizat cu privire la calendarul supraaglomerat, lipsa odihnei fizice și mentale pentru jucători și lipsa dialogului din partea FIFA.
Acest mod de organizare a turneelor, fără a asculta Federația care reprezintă asociațiile profesioniști de fotbal din lume, este unilateral, autoritar și se bazează exclusiv pe o logică a profitabilității economice, nu a sustenabilității umane”, mai anunță președintele sindicatului mondial al fotbaliștilor FIFPRO.