Naționala Angliei joacă la această oră împotriva RD Congo, în 16-imile Cupei Mondiale. Spre finalul primei reprize, europenii au cerut penalty la Kane.
Condusă cu 0-1, Anglia a mărit presiunea la poarta echipei africane. Kane a forțat obținerea unui penalty, dar arbitrul de centru a considerat că este simulare.
În minutul 43 al meciului dintre Anglia și RD Congo, care contează pentru 16-imile de finală de la Cupa Mondială, a avut loc o fază controversată în careul africanilor.
Kane a fost lansat în adâncime, a făcut o preluare cam lungă, portarul congolez a plonjat, iar atacantul lui Bayern a căzut ca secerat.
Arbitrul iordanian Adham Mohammad Tumah Makhadmeh a făcut semn că jocul poate continua, arătând că jucătorul echipei din Munchen a simulat, dar fără să îi dea cartonaș galben.
Scorul a fost deschis în minutul 7, când fanii englezi abia se așezaseră ca lumea pe scaune. Cipenga a fost lansat pe partea stângă și a făcut ce a vrut.
Fără să fie marcat sau deranjat de cineva, a făcut câțiva pași spre poarta lui Pickford. Ajuns la aproximativ 7 metri, a tras puternic pe colțul scurt, iar mingea a intrat în poartă.
Având în vedere valoarea celor două echipe, individuală și de grup, era de așteptat ca RD Congo să nu mai iasă din careul propriu decât când degaja mingea din aut de poartă sau cu mingi bubuite din suprafața de pedeapsă.
Nu a fost deloc așa. Anglia și-a creat doar 3 ocazii până la faza controversată din minutul 43, toate într-un interval scurt de timp.
Konsa a reluat pe lângă poartă după o lovitură liberă, Bellingham a trimis cu capul, dar portarul Mpasi a respins, după care reluarea lui Rashford a fost respinsă de pe linia porții.
A venit faza în care Kane a căzut înainte ca Mpasi să-l atingă și a scăpat de cartonaș galben pentru simulare, după carte Anglia a avut alte două ocazii de a egala.
Bellingham a reluat spre poartă, însă Mpasi respinge extraordinar, după care mingea șutată în forță de Kane a fost respinsă.
Învingătoarea meciului de la Atlanta va întâlni în optimi Mexic. Partida se va juca pe 6 iulie, de la ora 3:00 a României, pe celebrul Estadio Azteca.