Cupa Mondială 2026 a ajuns la sferturile de finală, iar al doilea dintre ele a programat un duel „Furia Roja” vs „Diavolii Roșii”: Spania – Belgia 2-1!
După cum știi, Mondialul ProSport e singurul loc din România unde trăiești competiția supremă minut cu minut și în integralitate, prin conținut original în timp real. Mai jos ai cronica live, caseta meciului în timp real, avancronica specială și drumul calificării echipelor.
Partida Spania – Belgia se dispută în Los Angeles (SUA) și e arbitrată de Michael Oliver (Anglia), iar câștigătoarea va juca în semifinale la Cupa Mondială cu Franța, calificată după 2-0 cu Maroc, povestea completă aici.
Deși mai degrabă neconvingător, per total, până acum la Cupa Mondială, Pedri rămâne mijlocașul cu rol esențial, fotbalist de 150 milioane euro al Barcelonei, al doilea cel mai bine cotat din lotul ibericilor la acest turneu. De aceea, lipsa lui, oricum o întorci, e o surpriză.
Luis de la Fuente îl alege pe Fabian Ruiz reclădind la start triunghiul câștigător din finala EURO 2024, cu mijlocașul PSG lângă Rodi și Dani Olmo avansat, între ei. Belgia nu m-a convins absolut deloc, cred că și cu Zubimendi – M. Merino – Gavi spaniolii ar trebui să se califice!
Cu atât mai mult cu cât Tielemans, jucător esențial pentru Rudi Garcia până acum, purtător și de banderolă, s-a accidentat la încălzire. Înlocuit de urgență în primul 11 cu Vanaken. Eroul calificării din revenirea cu Senegal e o pierdere amplă și imposibil, cred, de acoperit.
Spania controlează, previzibil, dar un singur șut blocat dinspre Rodri poate trece, după un sfert de oră, drept „ocazia de-a avea o șansă”. Iar De Ketelaere adaugă un episod aproape identic în dreptul Belgiei, pe contră. Yamal e dezinvolt, poftă clară de joc, dar precipitat deocamdată.
E încurajator că Belgia nu stă „la cutie” total, pe de-o parte pentru că tipul de dominare al Spaniei varianta 2026 nu mai e o încercuire cu posesie nimicitoare dar și lentoare în circulație, pe de altă parte pentru că nu prea ai cum cu Doku și Trossard să faci baricade.
Oricum o dai, să ajungi la pauza de hidratare în Spania – Belgia, în miezul reprizei, fără vreun șut pe poartă… Îți ia tot cheful, e cel puțin stupoare când te gândești la ADN-ul ofensiv care ar trebui să susțină ambele naționale.
Yamal face 19 ani peste două zile și nu mai are răbdare. E o noțiune complicată la vârsta asta și la talentul lui! După gura de apă, dinamizează în flancul drept, un-doi cu Porro, urcarea fundașului aruncă mingea pe jos, în careu, de unde Dani Olmo trage îndesat.
Respinge Courtois, singurul fotbalist de la Real Madrid pe teren într-un meci cu Spania!, mingea țopăie la șase metri de fericire în calea lui Fabian Ruiz. Finalizare curată, cu tot plonjonul disperat al ultimului fundaș belgian. Spania – Belgia 1-0 din minutul 30.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-spania-belgia-la-cupa-mondiala-egalare-dupa-doar-11-minute-portarul-a-ramas-blocat-in-spagat.jpg)
FOTO: Mark J. Terrill / AP / Profimedia 10 iulie 2026
Ce fler fabulos pe Luis de la Fuente! Să-l țină pe bancă, în premieră la Cupa Mondială, pe starul Pedri și să-l arunce pe Fabian Ruiz. Omul deschiderii de scor, la primul șut pe poartă al Spaniei, după o jumătate de oră ce anunța un sfert de finală mai complicat decât așteptau mulți!
Spania s-a aprins, Yamal trimite din lovitură liberă cu poziționare excelentă pe barajul lui Courtois, Dani Olmo acoperă peste tot încât ajunge să se îmbrățișeze involuntar cu „centralul” Oliver. Mai multă viteză după minutele hidratării, fierberea necesară pentru a destabiliza belgienii.
Pase mărunți și iuți în preajma careului advers, De Bruyne și Raskin plutesc haotic, agățându-se în gol abia de urma traseului setat de iberici. Cucurella apare și mijlocaș central, Yamal dansează umilitor printre doi băieți în alb însă trage pe lângă.
Pe cea mai bună perioadă a Spaniei, fixează și Belgia primul balon pe poartă. Centrare Castagne după mai multe încercări blocate, De Ketelaere iese excepțional din marcaj la 1,92 metri și arată de ce-l tot ține pe Lukaku pe bancă.
„Înfige” pe lângă portarul Unai Simon, blocat în șpagat! Egalare neașteptată după doar 11 minute. Spania – Belgia 1-1! Și așa se intră la pauză. Dacă golul favoriților a declanșat 11 minute de fotbal, al belgienilor a aplatizat la loc meciul. Așa se închide prima repriză, așa începe a doua.
Exceptând accelerările spre ultima treime, ritmul spaniol e o iluzie. Belgia simte fractura din dinamica acestei construcții sterile. Așa că, după șutul blocat al lui Yamal, Doku intră curajos din flanc, mingea se duce norocos la De Cuyper care se grăbește să tragă tare. În plasa laterală.
Simte fractura și selecționerul Spaniei. Deși marcator, Fabian Ruiz e înlocuit de Pedri din minutul 55. E nevoie de creativitate limpede. Și Ferran Torres pentru Alex Baena, șters azi. Curios, Rudi Garcia plusează cu Lukaku! Și experiența lui Witsel în linia mediană.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-spania-belgia-la-cupa-mondiala-doua-schimbari-dupa-doua-goluri-creste-frustrarea-pentru-furia-roja-si-lamine-yamal.jpg)
FOTO: Gregory Bull / AP / Profimedia 10 iulie 2026
Courtois blochează din poziționare de top la Yamal, dar mai ales la Oyarzabal, care trage din unghi complicat, pe colțul scurt, deși de foarte aproape. Dar Belgia chiar are un ghinion teribil. După Debast și Onana, apoi Tielemans „rupt” la încălzire, se accidentează și Courtois!
Iese în lacrimi portarul de top al „diavolilor roșii”. Intră Lammens. Dacă vor elimina cumva Spania, belgienilor li se cuvin statui cu poleială dublă de aur la câte au avut de tras.
Senzație e că Spania complică prea mult, poate din amprenta stilului, în anticamera finalizării. Yamal e un exponent al acestei căutări încăpățânate de soluții cu rafinament ridicat, al pasei dublate în plus, al driblării driblingului. Nu doar că vor tot, ci vor și într-un anumit fel.
Îți trebuie un șut sănătos, fără rușine! Și uite că ajunge Pau Cubarsi să-l aducă. Lammens respinge bâlbâit în față. Cine împinge în plasă? La două minute după ce intrase… Mikel Merino! El face Spania – Belgia 2-1. Omul care în 90+1 a marcat pentru 1-0 cu Portugalia în optimi!
De ce s-a calificat Spania în semifinale la Cupa Mondială, în dauna Belgiei? Răspunsul simplu: a fost mai bună. Nuanțat, lot mai amplu și mai valoros, pe ghinionul adversarului. Să-l pierzi pe Tielemans la încălzire, iar Courtois să se accidenteze pe parcurs, pentru ca Lammens să respingă în față pentru golul decisiv…
Dar mai e ceva, esențial! Luis de la Fuente. I-a ieșit tot! L-a titularizat surprinzător pe Fabian Ruiz în locul lui Pedri, iar acesta a deschis scorul. L-a introdus cu Portugalia pe Mikel Merino în final și, după șase minute, în 90+1, a marcat pentru calificare, trimițându-l acasă pe Cristiano Ronaldo.
Acum, după doar două minute de când Luis de la Fuente l-a trimis pe teren, lovește pentru a doua calificare consecutivă. Spania – Belgia 2-1. Șah. Mat. Merino!
Au marcat: F. Ruiz ’30, M. Merino ’88 / De Ketelaere ’41
Spania (4-2-3-1): U. Simon – P. Porro, P. Cubarsi, Laporte, Cucurella – F. Ruiz (Pedri ’55), Rodri – L. Yamal, D. Olmo (M. Merino ’86), A. Baena (F. Torres ’55) – Oyarzabal (N. Williams ’79)
Rezerve: Raya, J. Garcia, M. Llorente, Pubill, E. Garcia, Grimaldo, Gavi, Zubimendi, Y. Pino, B. Iglesias, V. Munoz
Selecționer: Luis de la Fuente
Belgia (4-2-3-1): Courtois (Lammens ’71) – Castagne, Ngoy, Mechele, De Cuyper (Seys ’60) – Vanaken (Lukaku ’60), Raskin – Trossard (Witsel ’60), De Bruyne (Saelemaekers ’86), Doku – De Ketelaere
Rezerve: Penders, De Winter, Meunier, Theate, D. Moreira, Fernandez-Pardo, Lukebakio
Selecționer: Rudi Garcia
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-spania-belgia-la-cupa-mondiala-polemica-sferturilor-de-finala-furia-roja-20-sau-pacaleala-iberica-vs-diavolii-rosii-cu-cifre-infierbantate-ori-demonii-profitori.png)
Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale
Pentru că am mai scris că sunt fan Atletico Madrid iar La Liga mi se pare cel mai interesant campionat din Europa, o să încep răsturnând perspectiva. Lăsăm Spania. Dar ce să caute Belgia aceasta în semifinale la Cupa Mondială?! Diavoli roșii? Mai mult demoni profitori!
Exprimare blazată mai mereu, vedete stoarse pe care le forțează prea mult. Calificare cu amprentă conjuncturală majoră! Remize cu Egipt și Iran, victorie cu Noua Zeelandă. Condusă cu 2-0 în minutul 85 de Senegal, a revenit pe lipsa de maturitate a africanilor și prin gafă de portar.
Și a eliminat apoi SUA profitând de context rarisim. Prestația uluitor de slabă a americanilor, în raport cu tot ce arătaseră până atunci în turneu, a fost influențată major de „cazul Balogun”. Mental, binele făcut pe nedrept a scurtcircuitat naționala explozivă și amplă ofensiv.
În același timp, pentru belgieni, imixtiunea lui Trump și decizia scandaloasă FIFA spre anularea suspendării lui Balogun au avut efect invers! Dintr-o echipă blazată și cu stil previzibil, Belgia s-a însuflețit și prin misiunea de restabilire în iarbă a corectitudinii fotbalistice.
Înapoi la Spania. Cum să nu Spania?! Singura națională din Cupa Mondială 2026 fără gol primit. Echipa care, prin stilul ei, a forțat cele mai multe greșeli ale adversarului. Unul dintre cele mai tinere loturi ale competiției. Fotbal care te lasă să îl savurezi, înainte să notezi.
Furia Roja 2.0, care prin integrarea noii generații a dinamizat construcția adormitoare, pasele acelea cât Andaluzia de largi. Joacă vertical, gestionează adaptat contextele și adversarii, stăpânește mai puțin și pare să poată cuceri, astfel, mai mult!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-spania-belgia-cupa-mondiala-sferturi.jpg)
FOTO: SportPictures
Și totuși, ar putea fi argumente pentru care Belgia, împotriva tuturor calculelor și a majorității covârșitoare dintre români, ar merita să elimine Spania și să joace în semifinale? Da, sunt diavolii roșii cu cifre înfierbântate. Iată bilanțul înaintea sferturilor de finală!
Randament ofensiv de podium la Cupa Mondială. Belgia are 13 goluri marcate, unul mai puțin decât Franța și Argentina, dar peste toate celelalte naționale! Ok, a marcat 5 cu Noua Zeelandă. Dar și Spania a avut în față Capul Verde ori Arabia Saudită, și are doar 9 goluri.
De ce să nu fie Belgia, cu randament ofensiv de top 3 în primele patru naționale ale lumii acum? Alex Baena și Oyarzabal sunt oare chiar atât de sigur peste Trossard și Lukaku? Nu cumva Trossard e jucătorul cu cele mai multe ocazii de create la Mondial? Hmm…
Caută golurile, nu lovește cinic. E liderul Cupei Mondiale atât la șuturi spre poartă (107), cât și la șuturi pe poartă (33). Golurile de mai sus au venit nu după eficiență cinică, ci după joc ofensiv orchestrat. Cele mai multe șuturi din careul advers la CM 2026? Tot Belgia, 70!
Cu saudiții și Austria, Spania a fost parțial aproape de tiparul Furia Roja. Dar cu Capul Verde n-a marcat, cu Uruguay a dezamăgit în ciuda victoriei, cu Portugalia a învins speculativ, cu gol în prelungiri după duel mai degrabă echilibrat. Și-atunci?! Nu e păcăleala iberică?
Fotbal rapid și amplu. Belgia, la zi, e locul 3 când vine vorba de media de viteză a echipei în acest turneu, locul doi la numărul de sprinturi efectuate (2.559) și locul 1 la distanța cea mai mare acoperită pe teren! Tielemans, jucătorul nr. 1 la acest capitol în turneu: aproape 62 km!
Nu acesta e profilul conturat de cifre pentru o națională de careu al elitei mondiale în 2026? Vrem o echipă ca Spania, unde fundașii centrali Pau Cubarsi și Laporte au împreună un total neverosimil de 868 de pase, dar viteza medie a ibericilor e sub a Iordaniei sau Australiei?
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Flive-spania-belgia-la-cupa-mondiala-polemica-sferturilor-furia-roja-20-sau-pacaleala-iberica-vs-diavolii-rosii-cu-cifre-infierbantate-ori-demonii-profitori.jpg)
FOTO: Ercin Erturk / AFP / Profimedia 6 iulie 2026