Acasa » Campionatul Mondial 2026 » „Tancul” Romelu Lukaku a dat cărțile pe față după surpriza Belgia – Iran 0-0 și a fost critic cu colegii săi: „Am fost prea emotivi!”

CM 2026 „Tancul” Romelu Lukaku a dat cărțile pe față după surpriza Belgia – Iran 0-0 și a fost critic cu colegii săi: „Am fost prea emotivi!”

„Tancul” Romelu Lukaku a dat cărțile pe față după surpriza Belgia – Iran 0-0 și a fost critic cu colegii săi: „Am fost prea emotivi!”
Romelu Lukaku la antrenamente. FOTO: SPORT PICTURES

Romelu Lukaku (33 de ani) și-a criticat colegii după remiza surprinzătoare înregistrată de Belgia împotriva Iranului, scor 0-0, în etapa a doua a Grupei G de la Cupa Mondială.

Atacantul a recunoscut că belgienii nu au reușit să își păstreze calmul în momentele importante ale partidei.

Lukaku nu și-a menajat colegii

Belgia a avut posesia și mai multe ocazii de gol, însă nu a găsit drumul spre poarta adversă. Situația s-a complicat și mai mult în minutul 67, când Nathan Ngoy a fost eliminat după ce l-a faultat pe Mehdi Taremi din postura de ultim apărător.

Titularizat pentru prima dată la actuala ediție a turneului, Lukaku a rămas pe teren mai bine de o oră. Atacantul s-a declarat mulțumit că a putut juca atât de mult, dar nu și de rezultatul obținut de echipa sa.

„Este normal ca dezamăgirea să fie mare. Am avut multe ocazii, dar mingea pur și simplu nu a vrut să intre. Trebuie să analizăm acest meci. Am jucat cu prea multă emoție. Am avut un plan, dar nu ne-am păstrat suficient calmul în momentele importante”, a declarat Romelu Lukaku, potrivit Sporza.

Atacantul a transmis că Belgia nu își mai permite pași greșiți în ultima etapă a fazei grupelor.

„Sunt mulțumit că am reușit să joc mai mult de o oră, dar, evident, nu pot fi mulțumit de rezultat. Trebuie să câștigăm următorul meci”, a continuat Lukaku.

Selecționerul le-a transmis jucătorilor un mesaj clar

Selecționerul Rudi Garcia a avut o analiză asemănătoare asupra partidei și a pus rezultatul pe seama lipsei de eficiență, mai ales pe partea ofensivă. Antrenorul francez a remarcat posesia de aproximativ 70%, dar a criticat jocul făcut de belgieni în unele momente cheie ale partidei.

„Nu am fost eficienți astăzi. Am avut posesia de 70%, dar ne-a lipsit profunzimea și verticalitatea. Rezervele au adus mai mult dinamism și prospețime, dar cu zece oameni este întotdeauna dificil. Asta își spune cuvântul.

În fotbal, însă, trebuie să fii pregătit pentru toate scenariile. Ceea ce contează acum este Noua Zeelandă. Am încredere în echipa mea”, a spus antrenorul naționalei

După două etape, Belgia și Iran au câte două puncte și nu au obținut încă nicio victorie. Iranul are un golaveraj mai bun, 2-2, în timp ce belgienii au 1-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]