Mondialul ProSport, singurul loc unde trăiești competiția fotbalistică supremă minut cu minut și în integralitate, prin conținut original în timp real, a ajuns la faza optimilor de finală: live Canada – Maroc la Cupa Mondială!
Mai jos ai avancronica specială a partidei în 8 cifre spectaculoase pentru că suntem în optimi de finală, povestea completă a tuturor partidelor care au calificat cele două naționale până aici, loturile cu echipele de club ale fotbaliștilor și echipele de start.
Și, cum deja te-ai obișnuit, doar pe ProSport: cronica LIVE Canada – Maroc! Câștigătoarea din această optime va întâlni în sferturile de finală la Cupa Mondială 2026 câștigătoarea din partida Paraguay – Franța, care începe imediat după!
Să nu respire. Dacă nu vor respira, atunci nici mingea nu o să-i ajute cu mare lucru. Așa s-ar rezuma nedrept tactica sufocantă pe care canadienii au pregătit-o. Și ce impresionant o pun în practică! Un tempo frenetic, colectând toate secundele posibile din clepsidră.
Da, Canada are la un moment dat de șase ori mai puține pase reușite decât Maroc și de șase ori mai multe faulturi. Dar e parte a strategiei. Joacă vertical, croiește tranziții cu viteză năucitoare, apare în orice fărâmă de teren unde există la adversar ideea relaxării.
Oluwaseyi preia cu fler pe o astfel de vâlvătaie, șutează pe colțul lung, scoate Bono cu piciorul, reflex de clasă al portarului născut tocmai în Montreal, Canada! Selecționerul Marsch e la un pas, realmente, să se tăvălească de frustrare la așa ratare. Când joci pentru sferturi de finală…
E un eufemism să spui că marocanii sunt surprinși. Abia înțeleg ce ar trebui să culeagă din meci pentru a se recompune. Și, peste toate, în minutul 22 li se accidentează cel mai în formă ofensiv, Saibari, pe care Bayern Munchen tocmai a plătit 55 de milioane euro celor de la PSV.
De-aici încolo, fie magrebienii așteaptă organizați să se termine bateriile acestei mașinării revărsate peste ei, fie lovesc dintr-o fază fixă și schimbă scenariul. Pe mingea a doua, nord-americanii sunt lupi în negru, cu limită de timp între sfâșiere și recuperare!
N-o mai fi la modă expresia „se joacă pe viață și pe moarte”, mai ales pentru sensibili, dar ce se întâmplă la Houston e din acest film. Repriză cu șase „galbene”, patru pentru marocani, liderul Hakimi avertizat după o ceartă generală în minutul 39. Nervi? Iarăși e un eufemism!
Nu pot să nu mă gândesc la mai mulți jucători români cu pretenții „pe gură”. Ce s-ar întâmpla dacă o mână haină i-ar propti oriunde în miezul acestei încleștări fioroase? I-am mai scoate măcar întregi? Cât ne-ar trebui să-i montăm la loc, precum din piese de LEGO?
Se intră cu 0-0 la pauză, Canada a împins Maroc spre cea mai îngrijorătoare repriză a ei din turneu și de multă vreme. De ce nu-și creează totuși mai multe șanse de gol gazdele? La asemenea abordare, e aproape imposibil ca Buchanan sau Ahmed să mai aibă echilibrul pasei decisive, iar atacanții pe cel al limpezimii în finalizare, când investesc totul în dinamică.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fcanada-maroc-live-cupa-mondiala-optimi-de-finala.jpg)
Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul inteligenței artificiale
Bine că am ales cronica live, scrisă în timp real, că e mai sus dovada 🙂 Ori se termină bateriile Canadei, ori lovește Maroc din fază fixă. Iar africanii arabi au găsit o schemă ingenioasă pe care să-și pună în valoare calitatea tehnică superioară, peste forța și energia gazdelor.
Lovitură liberă din lateral dreapta, aproape de tușă, Hakimi înghesuie coechipierii în careu pentru centrare înaltă însă trimite pe jos, la marginea careului, pentru Ounahi care vine din spate cu șut. Execuție de calitate, în colțul dreapta, și tare, și plasat! Canada – Maroc 0-1.
Au lovit băieții lui Ouahbi, antrenorul care la acest turneu debutează ca principal pe banca unei echipe de seniori!, tocmai printr-o pârghie care a luminat pe scenă plusul lor de inventivitate și de calitate individuală. Schemă colectivă, execuție de autori.
Iar golul sparge rezervorul furios de putere al Canadei, pe de o parte. În același timp, resetează mental marocanii, îi trimite din siguranța defensivă arătată într-un balans riguros ceva mai sus, pe linia mediană. Când intră și Amrabat pentru Bouaddi, se înfig stâlpii deja.
De unde plusul de calitate la Maroc? E suficient să te uiți pe harta cluburilor la oamenii din teren. Canada are și Nice, Norwich, Toronto, Hajduk Split, nu găsești totuși formațiile celorlalți precum Real Madrid, Bayern, Man United, PSG. Răspunsurile fotbalului sunt în fotbal.
Marsch trimite totul pe atac, strânge timpul. Iar Maroc închide pe contră. Același Ounahi, după un Brahim Diaz lansat excelent, dribling și minge întoarsă spre șut. Calitatea învinge intensitatea. Calitatea lucrată, peste intensitatea nerafinată.
Gazdele au fost furtună și rămân acasă. Maroc a avut știința de-a fi ploaie spornică. Iar roadele nu din furtuni cresc. Canada – Maroc 0-3, marchează și Rahimi în ultimul minut de prelungiri. Să vină sferturile de finală!
A marcat: Ounahi ’50, ’82, Rahimi ’90+8
Canada (4-4-2): Crepeau – A. Johnston, de Fougerolles, Bombito, Laryea (Shaffelburg ’79) – Buchanan (J. Nelson ’87), Sigur (Osorio ’87), Eustaquio, A. Ahmed (P. David ’69) – J. David, Oluwaseyi (Larin ’63)
Selecționer: Jesse Marsch
Maroc (4-2-3-1): Bono – Hakimi, I. Diop (Saadane ’87), Halhal, Mazraoui – Bouaddi (S. Amrabat ’63), El Aynaoui – B. Diaz, Ounahi (El Mourabet ’87), El Khannouss (C. Talbi ’63) – Saibari (Rahimi ’22)
Selecționer: Mohamed Ouahbi
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fcanada-maroc-live-cupa-mondiala-optimi-de-finala.png)
FOTO: fwc26houston.com
79 poziții în clasamentul FIFA a avansat Canada din aprilie 2017, când a depus candidatura pentru găzduirea Cupei Mondiale 2026, până azi. De pe locul 109 în lume, sub Eswatini, până pe locul 30 acum, peste țări europene de tradiție precum Polonia, Suedia sau Irlanda.
90 minute a jucat Stephen Eustaquio, marcatorul golului calificării din 16-imi, pentru Portugalia U21 în 1-1 cu România U21 pregătită de Mirel Rădoi, în noiembrie 2017, la Ovidiu. Ulterior a ales Canada la nivel de seniori, pentru care jucase și la reprezentativa U17!
750 milioane dolari a alocat luna trecută Canada pentru 330 de proiecte fotbalistice „dintr-un foc”, a anunțat prim-ministrul Mark Carney: investiție record în toată istoria sportului canadian! Tot el a estimat că găzduirea Cupei Mondiale va aduce 2 miliarde dolari la economia țării.
8 țări care nu sunt calificate la CM 2026 sunt prezente cumva la turneul final prin originea jucătorilor din lotul Canadei! Filipine, Jamaica, Barbados, Trinidad & Tobago, Liban, Liberia și Nigeria. Fundașul Cornelius ar fi putut juca atât pentru Barbados, cât și pentru Jamaica!
0 echipe de seniori antrenase ca principal Mohamed Ouahbi (49 ani) până să fie numit selecționerul Marocului, cu trei luni înaintea Cupei Mondiale. Tehnicianul a câștigat însă Cupa Mondială U20 anul trecut cu magrebienii și a lucrat 2003-2021 în academia lui Anderlecht.
3 ani avea emblematicul portar Yassine Bonou „Bono” când s-a mutat cu familia în Maroc din Montreal, Canada, locul nașterii lui. Deși posibil, nu s-a pus problema să reprezinte Canada. Diaspora marocană în această țară era la 100.000 locuitori în 2021, ultimul recensământ.
55 milioane euro a plătit pe 2 iulie Bayern Munchen pe Ismael Saibari, 25 ani, marcator în toate meciurile din grupă ale Marocului. Părăsește PSV Eindhoven și pe Dennis Man devenind al patrulea marocan din istoria bavarezilor după Benataia, Mazraoui și Aznou.
2 goluri mai trebuie să marcheze Ayoub El Kaabi pentru a deveni golgheterul all-time al Marocului. Are 35, lider e Ahmed Faras (36). Atacantul de 33 de ani de la Olympiacos a jucat însă până acum doar 70 de minute cu Haiti, în grupe, fără să puncteze.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fcanada-qatar-5-0-tornada-gazdelor-a-scos-tot-ce-i-mai-urat-din-surpriza-primei-runde.jpg)
FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia 18 iunie 2026
Iată mai jos povestea completă a fiecărei partide disputate de Canada la Cupa Mondială, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:
Lot Canada la Cupa Mondială
Portari: Crepeau (Orlando City), Goodman (Barnsley), St. Clair (Inter Miami)
Fundași: Bombito (Nice), Cornelius (Rangers), A. Davies (Bayern Munich), de Fougerolles (Dender), A. Johnston (Celtic), A. Jones (Middlesbrough), Laryea (Toronto), Sigur (Hajduk Split), Waterman (Chicago Fire)
Mijlocași: Choiniere, Eustaquio, Shaffelburg (LAFC), I. Kone (Sassuolo), Millar (Hull), J. Osorio (Toronto), N. Saliba (Anderlecht), J. Nelson (Austin FC)
Atacanți: J. David (Juventus), P. David (Saint-Gilloise), Larin (Southampton), Ali Ahmed (Norwich), Buchanan, Oluwaseyi (Villarreal)
Iată mai jos povestea completă a fiecărei partide disputate de Maroc la Cupa Mondială, deschide pentru a descoperi sau revedea rezumatul acestora într-un format inedit:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2Fscotia-maroc-live-cm-2026-mondial-clasament-grupa-b-hakimi.jpg)
FOTO: SOPA Images / Sipa USA / Profimedia 19 iunie 2026
Lot Maroc la Cupa Mondială
Portari: Bounou (Al Hilal), Munir (RS Berkane), Tagnaouti (FAR Rabat)
Fundași: Mazraoui (Man. United), Salah-Eddine (PSV), Belammari (Al Ahly), Saadane (Al Fateh), Riad (Crystal Palace), I. Diop (Fulham), Halhal (Mechelen), Hakimi (PSG), El Ouahdi (Genk)
Mijlocași: El Mourabet (Strasbourg), Bouaddi (Lille), El Aynaoui (Roma), S. Amrabat (Betis), Ounahi (Girona), El Khannouss (Stuttgart), Talbi (Sunderland), Gessime (Strasbourg)
Atacanți: Sbai (Angers), Rahimi (Al Ain), Saibari (PSV), El Kaabi (Olympiacos), B. Diaz (Real Madrid), Amaimouni (Frankfurt)