Duminică dimineață, 21 iunie 2026, de la ora României 03:00, Ecuador și Curacao s-au duelat în runda 2 a Grupei E de la Cupa Mondială, pe stadionul Arrowhead din Kansas City, SUA.
Partida, care a fost urmărită din tribune de Regele Willem-Alexander și Regina Maxima ai Țărilor de Jos, s-a încheiat cu un rezultat istoric, 0-0. Este primul punct obținut vreodată la o Cupă Mondială de micuța reprezentativă din Curacao.
Ecuador și Curacao au remizat în runda 2 a Grupei E de la Cupa Mondială, 0-0, iar acest rezultat a ajutat-o pe selecționata din urmă menționată, reprezentantă a unei insule situate în partea de sud a Mării Caraibelor, să scrie o nouă pagină de istorie.
Curacao este cea mai mică țară participantă din istoria Cupei Mondiale, iar după partida de debut, pierdută cu Germania, 1-7, a devenit și cea mai mică țară marcatoare la turneul final.
De data aceasta, în urma remizei cu Ecuador, Curacao și-a asigurat primul punct din istorie la Campionatul Mondial, un detaliu ce a stârnit lacrimi din partea selecționerului Dick Advocaat (78 de ani) și a produs o bucurie imensă în tribune.
Confruntarea a fost urmărită din interiorul stadionului Arrowhead, din Kansas City, și de familia regală din Țările de Jos, care a acaparat toate privirile încă dinaintea fluierului de start.
Regele Willem-Alexander și Regina Maxima au sosit la arenă la bordul unei limuzine negre, însoțiți de forțe de securitate, iar în momentul în care s-au dat jos din mașină au început să fie aclamați de fanii din Curacao.
La reina Máxima y el rey Guillermo-Alejandro acompañan a Curazao en el encuentro frente a Ecuador. El país caribeño forma parte del Reino de los Países Bajos.
pic.twitter.com/lL2LbSASCy— Pablo Giralt (@giraltpablo) June 21, 2026
Regina Maxima s-a afișat cu tricoul lui Curacao la vedere, în timp ce Regele Willem-Alexander a așezat un sacou negru peste echipamentul micuței echipe naționale. Însă, peste sacou a avut pus un fular al Curacao, astfel că suportul său pentru insula din Caraibe a fost la fel evident.
„An unexpected encounter with royalty on the way to Ecuador vs Curacao. Not sporting royalty this time, but actual royalty.
„King Willem-Alexander and Queen Maxima of the Netherlands are ready to cheer on Curacao, which has remained part of the Dutch kingdom since its… pic.twitter.com/S38oUqeBUr
— The Athletic | Football (@TheAthleticFC) June 20, 2026
Și, nu în cele din urmă, pe platforma de socializare X, pagina echipei naționale din Curacao și-a manifestat aprecierea pentru prezența la meci a familiei regale din Țările de Jos:
„Suporterii noștri din familia regală”, au scris cei din Curacao, pe X.
Pe scurt, Curacao și-a obținut independența în 2010 și a devenit un stat cu guvern propriu și autonomie asupra afacerilor interne. Însă, a continuat să rămână parte a Regatului Țărilor de Jos, care oferă protecție în domenii precum apărarea sau politica externa.
Totodată, cetățenii din Curacao dețin cetățenie olandeză și cei mai mulți dintre ei vorbesc limba neerlandeză, maternă în Țările de Jos.
După punctul obținut, în primul rând grație portarului Eloy Room (37 de ani), care a avut 15 intervenții salvatoare, cele mai multe din istoria Cupei Mondiale în timpul regulamentar, din 1966 (de când a fost culeasă statistica) și până în prezent, familia regală din Țările de Jos a mers în vestiarul jucătorilor din Curacao.
Așa cum se poate vedea în videoclipul de mai jos, imaginile sunt fabuloase. Regele Willem-Alexander și Regina Maxima au început să danseze cot la cot cu fotbaliștii și să aplaude în același timp.
Royal Celebration with the King and Queen 💙@koninklijkhuis pic.twitter.com/PLLrVoek80
— Curaçao National Football Team (@TheBlueWaveFFK) June 21, 2026