Acasa » Campionatul Mondial 2026 » Ce NEBUNIE în Mexico City după calificarea de la Cupa Mondială! Imagini superbe cu fiesta fanilor

VIDEO Ce NEBUNIE în Mexico City după calificarea de la Cupa Mondială! Imagini superbe cu fiesta fanilor

Ce NEBUNIE în Mexico City după calificarea de la Cupa Mondială! Imagini superbe cu fiesta fanilor
Mexicanii au început să petreacă! Sursa Foto: PROFIMEDIA, 01.07.2026

Fanii au dat startul petrecerii în Mexico City, după calificarea naționalei lui Javier Aguirre (67 de ani) în „optimile” Cupei Mondiale.

Mexicanii au eliminat reprezentativa din Ecuador în șaisprezecimile de finală, scor 2-0, pe Estadio Azteca. Astfel, această echipă a bifat al doilea său succes din istorie într-o fază eliminatorie a CM, la 40 de ani de la prima victorie de acest tip, pe care actualul selecționer a prins-o pe teren.

Mexico City e un adevărat centru al distracției pentru fanii trupei lui Javier Aguirre

În urma performanței bifate de către mexicani, reprezentanții FIFA au postat un clip video pe rețelele sociale.

A fost afișată bucuria fără margini a suporterilor din Mexico City. Un spectaculos foc de artificii a fost pus în scenă după calificarea formației lui Javier Aguirre.

Un aspect extrem de important? Până în acest punct al turneului final, mexicanii nu au primit gol. Iată rezultatele lor:

  • grupe: 2-0 vs Africa de Sud, 1-0 vs Coreea de Sud, 3-0 vs Cehia;
  • 16-imi de finală: 2-0 vs Ecuador.

Javier Aguirre: „O noapte grozavă pentru mexicani”

În urma calificării în „optimile” CM 2026, Javier Aguirre a dat o declarație. Antrenorul principal al naționalei Mexicului a subliniat faptul că suporterii au jucat un rol uriaș în atingerea obiectivului.

Totodată, Aguirre a analizat modul în care au arătat elevii lui în cele două reprize ale meciului cu Ecuador.

„Treci de faza grupelor și te descurci bine, dar apoi există o eroare care te elimină. Acum, legătura cu fanii ne-a dat un impuls. Acesta este un stadion spectaculos. Este o noapte grozavă pentru mexicani.

Prima repriză e foarte aproape de prestația pe care o urmărim. În actul secund, am știut să ne apărăm și să ne adaptăm la presiune, după ce au făcut schimbări importante”, a spus Javier Aguirre, citat de ESPN.

Julian Quinones (29) și Raul Jimenez (35) au înscris în poarta ecuadorienilor. Oaspeții au suferit o eliminare contra Mexicului. Piero Hincapie (24) a fost trimis la vestiare în baza unei noi reguli a FIFA, după ce a dus mâna la gură în momentul în care i-a transmis câteva cuvinte unui oponent.

În „optimile” Mondialului, naționala din Mexic va da piept cu Anglia sau cu RD Congo. Meciul dintre britanici și africani va avea loc miercuri, 1 iulie 2026, de la ora 19:00, pe arena echipei de fotbal american Atlanta Falcons.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]