O publicație din Ungaria a stârnit idignare după ce a apărut un articol în care Istvan Kovacs a fost numit „maghiar din Transilvania”.
Singurul arbitru român prezent la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada a „ajuns” și în presa maghiară. Hungary Today, publicație din țara vecină, l-a prezentat pe Istvan Kovacs ca fiind maghiar din Transilvania, fără să facă vreo referire la faptul că „centralul” din Carei reprezintă România.
Istvan Kovacs (41 de ani) este prezent la primul său Campionat Mondial în calitate de arbitru. A condus deja două partide, dar în fazele eliminatorii încă nu a primit vreo delegare.
Publicația Hungary Today l-a prezentat pe celebrul arbitru român ca fiind un „arbitru maghiar din Transilvania”.
Este o publicație în limba engleză destinată maghiarilor, care a surprins multă lume cu modul în care a abordat subiectul prezenței lui Istvan Kovacs la Cupa Mondială.
„Arbitru maghiar din Transilvania premiat cu o distincție specială la Cupa Mondială FIFA”, e titlul controversat, ținând cont de faptul că arbitrul Kovacs reprezintă România.
„În meciul cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale – pe care Istvan Kovacs, născut la Carei (Nagykaroly), l-a condus fără mari dificultăți – japonezii au dominat clar și au devenit prima echipă din Asia care marchează patru goluri într-un meci de la Cupa Mondială. Pentru arbitrul maghiar, acest meci a fost o bornă semnificativă în carieră”, se mai arată în articol.
Istvan Kovacs este născut în 1984 în municipiul Carei, județul Satu Mare, România.
Istvan Kovacs a avut privilegiul de a conduce meciul cu numărul 1.000 de la Cupa Mondială. Această bornă istorică l-a făcut și să apară, din nou, în presa de peste hotare.
A fost meciul dintre Tunisia și Japonia, ocazie cu care și-a făcut și debutul la turneul mondial. Ulterior, a mai fost la centrul partidei dintre Argentina și Iordania, 3-1.
Pentru participarea la Cupa Mondială se va alege cu 100.000 de euro, plus 3.000 de euro pentru fiecare meci din faza grupelor. De asemenea, dacă va mai arbitra în fazele eliminatorii, va mai primi câte 10.000 de euro.